Velă ruptă

[Trandafirul]

Pe marea sufletului meu plutesc corăbii la-ntâmplare
furtuni în repetate randuri le-au legănat mereu în larg
și-n portul care le așteaptă sosirea lor din depărtare
rămâne doar o amintire în vârful tristului catarg.

Cobor cu gândul lângă țărm de parcă-aș aștepta un val
să-mi spună că se vor întoarce să viețuiască pe vecie
și cât vor rătăci prin mine legând frânghiile de mal
voi încerca să urc pe punte,să văd trecutul cât mă știe.

Să cos din nou o velă ruptă, să pot pluti-n necunoscut
pe marea mea fără de țărmuri, pe marea mea imaginară,
fără să-mi pese de furtuni, fără să-mi pese de trecut
lăsând fiorii rătăciți prin taina umbrelor de seară.

Cândva speram ca lângă țărm să vii și tu întâmplător
să-mi spui de ce corăbii pleacă în largul mărilor pustii,
îmi este sufletul prea mic de tot ce astăzi mi-este dor,
iar marea lui este minunea de care tu n-ai vrut să știi.

[Ion Lazăr da Coza]

Metafore cu patină.

da Coza

[Trandafirul]

Vă mulțumesc din suflet prieteni dragi pentru comentariile făcute!

[Tudor Cicu]

Poate în versuri mai puțin lungi poezia ar căpăta o altă muzicalitate, sau poate unde pe mine mă obosesc versurile lungi. Am sosit totuși să aștept și alte „corăbii” de la tine. 

[Sofia Sincă]

Cu sufletul printr-o marină. Între pământ și apă, mereu la răscruci de drumuri și de lumină.

Am citit cu plăcere,

Sofi

[Valeria Merca]

Vers (lung) de romanță. Observ cezura la fiecare al doilea vers al fiecărei strofe. În rest nu. O rupere de ritm iambic în s3, v3 la fără. Poezia este frumoasă:

îmi este sufletul prea mic de tot ce astăzi mi-este dor,
iar marea lui este minunea de care tu n-ai vrut să știi.