Uriașul

[Ana-Maria Butuza]

Uriașul
mă ridică în palmele aspre,
cu grijă,
cu mirare.
Lacrimi,
rouă erau
pe petalele mele.
Mă mirosi,
ca pe o floare,
mă ridică fericit
spre soare
și-mi puse apă la picioare.

A doua zi,
aveam ramuri noi,
îmbobocisem.
Trupul firav
se înălța
într-o îmbrățișare albastră,
nemaiștiută,
nesfârșită,
până când vrejul
străpunse un nor pufos
și-n dată țâșniră picături,
atât de limpezi,
atât de reci,
că bobocilor li se făcu frig.

Ca-ntr-o horă,
se cuprindeau,
se strângeau,
se învârteau,
ridicând capetele
tinere,
rotunde,
întru slava
cercului de foc.

Și-n explozia
de mireasmă,
Uriașul
își năștea simțuri,
se tăvălea,
se bucura,
pe iarba udă,
verde,
moale,
care creștea
și creștea,
sub atingerea ploii,
și-a căldurii,
și-a verii
ce urma să vie.

[Ada Nemescu]

Ireală compoziție, dar care are meritul de a promova urcușul, stăruință în frumos, puritatea...

Poate ar trebui înlocuit "capurile", eventual cu : capetele, chipurile, fețele, sau altceva...

Mi-a dat o stare de bine, aDa