Turtureaua

[gabriel cristea]

Furtuna o rupse din zborul spre cuib

și-o duse în locuri străine;

Zdrobită, năucă se zbate prin glod, 

în  trestii, sub ape saline.

Agață cu ciocul un fir de rogoz,

se rupe și iarăși încearcă;

Puterea-i sleiește țipând în zadar,

când trece solemnă o barcă.

Aripile frânte se-mplântă în mâl,

iar moartea o trage spre-adâncuri;

Cu ultimul zvâcnet, din ochiul febril,

privește fantasticii fluturi...

Ar vrea iar să zboare pe câmpuri și zori,

să simtă vâltoarea de moară,

dar smârcul o trage barbar, obsesiv,

și vântul tăios o-nfioară.

Letargică stare, hipnotic sfârșit

și-un soare ce stă să apună

de parcă se-ndeamnă sub plopii bătrâni

năluci împletindu-i cunună.

Puiandri cerșesc îndurare din cer,

e-o luptă pe viață și moarte;

Se tânguie, strigă din ochi de frunziș, 

dar mama-i plecată departe... 

Luceferii-mbracă funestul veșmânt

- o trenă de purpură sumbră;

Și-aduce aminte de cuibul pierdut;

Prin vis îi cutreieră-o umbră.

Își scutură fulgii rogozul amar

pe trupul lovit de năpastă;

Noroiul îi strânge flămând osul viu, 

vâscos miezul nopții adastă. 

Se-aștern aritmii peste puii din cuib;

O gravă tăcere se lasă;

Și-un suflet-răsuflet din mlaștini, matern,

se-ntoarce pe vânturi. E-acasă...

[Chris]

sfasietor de trist si in acelasi timp frumos...

[gabriel cristea]

Mulțumesc tuturor pentru aprecieri! 

[Manuela Munteanu]

Cât de poetică,  de tulburătoare, dar și de necesară abordare! Clar nu este suficientă resemnarea în fața morții, este obligatorie stabilirea propriilor limite într-o viață invincibilă. M-a trimis spre analiza vieții înseși. Extraordinar poem!

[Ada Nemescu]

Am citit cu lacrimi. Atât de mult transmite! Și cu ochii închiși văd tabloul descris admirabil, dar sfâșietor...

Un regal poeticesc, admirație și aplauze, aDa

[Valeria Merca]

Sfâșietor, formidabil poem!

Admirație, Gabriel Cristea!