Transformare

[Monica Pester]

Când într-o lume ce se dilată,

Aștept o boare să mă-nfior,

Și mi se pare dintr-o dată, 

Deși sunt viu, că vreau să mor,

Când strig mereu dup-ajutor

Și-mi vine înapoi ecoul,

Adus pe aripi, de-un condor

Ce își salută-n zbor eroul

Când toate-n jur par împotrivă

Și singur sunt pe-un colț de lume

Sângele-mi curge în derivă

Și nu mai am nici corp, nici nume

Refuz să mor și mușc din mine . . . 

Văd zorile ce-mi bat în geam

Jur, dacă azi va fi mai bine

Implor destinul să te am,

Să nu te pierd încă o dată,

Să mă transform în soarta ta

Și doar o clipă, inundată

De viața mea, să îți pot da .