Stația mea
așa cum uneori
mă gândesc la îngeri
femeia de lângă mine își sună bunica
să-i spună ce mare s-a făcut nepotul
îl poate rosti deja pe r
își leagă singur șireturile
și tot întreabă când mergem la bunica
să mâncăm castane
e stația mea
îmi trag căciula pe urechi și cobor
răsăritul are culoarea obrajilor tăi
când ți-e frig
Adaugă un comentariu
-
Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Noiembrie 30, 2019 la 8:49pm
-
a opri cu drag în stația ta
admirație!
-
Comentariu publicat de gina zaharia pe Noiembrie 29, 2019 la 8:03pm
-
Sonoritate în contrast. Răsăritul e apusul din spatele stației tale.
Frumos, Paul!
-
Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Noiembrie 26, 2019 la 12:06am
-
Tandrețea cotidianului...
da Coza
-
Comentariu publicat de Valeria Merca pe Noiembrie 24, 2019 la 11:58am
-
Aceeași subtilitate și finețe a expresiei poetice.
O stare de liniște sufletească transmite acest text cochet.
Am citit cu mare drag
-
Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Noiembrie 21, 2019 la 8:55am
-
Bunica - punct de referință, înger, ființă dragă. Astfel ai creat imaginea serafică a bunicii în versurile tale, unde ai plantat puțin mister, metafore inteligente și o senzație plăcută.
Cu apreciere,
Sofi
Insignă
Zile de naştere
Zile de naştere sărbătorite astăzi
link-uri utile
Activitatea Recentă
© 2019 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE