așa cum uneori
mă gândesc la îngeri
femeia de lângă mine își sună bunica
să-i spună ce mare s-a făcut nepotul
îl poate rosti deja pe r
își leagă singur șireturile
și tot întreabă când mergem la bunica
să mâncăm castane
e stația mea
îmi trag căciula pe urechi și cobor
răsăritul are culoarea obrajilor tăi
când ți-e frig
Adaugă un comentariu
Doamna Sofia,
mulțumesc de popas, da, mi-e dor de bunica. Multă dragoste dumneavoastră și familiei :)
doamna Valeria,
mă bucur că versurile mele v-au dat o stare de liniște :)
Pace și bucurie :)
domnule da Coza,
mulțumesc pentru cele câteva cuvinte ce reușesc să îmbrace poeziile mele
Gina,
Sărut mâna, te îmbrățișez cu drag :)
Doamna Mihaela,
vă mulțumesc mult, sărbători cu bucurie:)
a opri cu drag în stația ta
admirație!
Sonoritate în contrast. Răsăritul e apusul din spatele stației tale.
Frumos, Paul!
Tandrețea cotidianului...
da Coza
Aceeași subtilitate și finețe a expresiei poetice.
O stare de liniște sufletească transmite acest text cochet.
Am citit cu mare drag
Bunica - punct de referință, înger, ființă dragă. Astfel ai creat imaginea serafică a bunicii în versurile tale, unde ai plantat puțin mister, metafore inteligente și o senzație plăcută.
Cu apreciere,
Sofi
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE