Spune parola ca să țipe viața

[chindea maria elena]

piesele albe ale iluziei

 

 

iau conturul râsului tău alb palmele împădurite miros
a tei înfloriți cât de greu te scutur din pelerină
(bagheta magică am uitat-o într-o altă viață pe colțul mesei prăfuit)
desprind de buze cuvintele aride
deși le-am spus să fie atente mereu li se destramă efemerul
pe la coate dacă întârzii în gloată inevitabil
te va strivi sau vei uita cine ești blana de fiară e la îndemână
chiar dacă ascunsă în ungherele ființei puterea vampirizează pe cel ce taie
cordonul ombilical al luminii să nu mă pierd oricăror explozii
voi înfrunta radiațiile numai esența să curgă curată revelație să-mi fiu
în vidul dintre respirații înghesui vreo cinci geneze
la care atașez în conformitate și apocalipsele aferente
da parcă am mai fost pe aici nu simți iubite urma prafului de pușcă
în vene când nici o lună nu-ți picură-n palmă și pare că blândețea nopții
refuză constant să-ți ocupe nervurile

oh de-aș reuși să ies din furie nu doar pentru o clipă

mai avem timp de-un extaz grăbit în rama violului zilnic da ascuns magistral
în subsolul paginii pe furiș mituim întunericul
sălbatic să ne posede concurența prezentă și viitoare
călăi suntem ai lumii toxic înfigem ventuze în tot
ne iubim cu ură părinte în dușmănie a toți cel mai aprig nouă
repudiem pe cel ce ne știe
ochii nu ni-i privim
e-atâta durere-n atingeri din pulberi
dacă-și dorește sufletul recompune mozaicuri astrale

coșul cu daruri de ”moș Nicolae” doar la un expir distanță
crezi sau nu în vârf de-arătător un olimp respiră râde și-n poante se învârte
destin de soare dacă pervertitorul clipei nu virusează pulsul magiei

peste o clipă
la start ne-aliniem

numai să îmbrăcăm smochingul potrivit de ceruri

 

[chindea maria elena]

Augusta, ca de obicei oglindirea contează! Și ecourile din inima voastră! Cu drag

[chindea maria elena]

Eu cred Sofy că ori de câte ori vedem strălucirea sub crusta cenușie a vieții, ori de câte ori învățăm să iubim ceea ce ieri nici nu acceptam să privim, de fapt îmbrăcăm smochingul de ceruri, filtrăm energiile vieții mai bogat, expansionăm lumina din noi! Mari Ela

[Ion Lazăr da Coza]

Mama lor de geneze!... Tot sufletul recompune mozaicuri astrale 

da Coza

[Nikol MerBreM]

Între geneze şi apocalipse e īnsăşi viața! Şi poezia aceasta :)!

[Valeria Merca]

Admiraţie, Gerra!

[Chris]

După cum am fost obişnuiţi...

Citit cu multă plăcere :)

[Sofia Sincă]

Mult efort, eforturi de a te menține curat... și totuși e atât de greu. O concentrație apăsătoare, mereu și tot mai apăsătoare se simte în poem, cu atât mai mult cu cât dorim să scăpăm de sechele, dorim să ieșim la lumină.

Sublim ai exprimat tot acest efort, practic este o repetiţie, luată din punctul tău de vedere, trăire maximă sau monotonă, umbrită de nori mai apropiați sau mai îndepărtați de voința și intenția noastră.

Crezi că vom mai prinde momentul când să îmbrăcăm smochingul potrivit de ceruri?

Am citit și am adorat ce ai scris,

Sofy