Să descheiem cămașa podgoriei noastre și să cinăm pe sufletul ei simplu,
să zâmbim românește, să iubim românește,
apoi să rostim crezul fără de care soarele n-ar mai zgâria cerul cu drag, 
să colindăm satele, să ascultăm povești nesfârșite,
poveștile codrilor spuse lângă cazanul de țuică
și lângă vârtelnița care amestecă zaibărul vieții,
așa suntem noi,
norocoși că avem o scară a Carpaților, o seceră a Câmpiei Române

și o barcă plină de stuf.

Încă mai aflăm scutece de prunci cu privirea cât cerul,
ursiți să poarte curajul tăietorilor de lemne și grâne în palme,
nopțile de aici, înfășurate în marame, doinesc în cununile florilor de timp,
destramă hotarele să le asculte și fiii duși departe,
sărută mâna bunicii care, bucuroasă că a apucat să-și nuntească nepoții,
îngenunchează în fața icoanei cu busuioc la colțul drept,
ea însăși o icoană,
face semnul sfintei cruci, apoi își șterge o lacrimă de mulțumire.

Dar haideți să simțim românește, 
așa avem siguranța că suntem stăpânii pământului nostru bogat,
pământul în care aurul duce strălucirea din adâncuri 
în mâinile celui mai destoinic bijutier,
binecuvântate, panerele stau mândre la ferestrele toamnei,
satele își plimbă cojoacele în ierni desprinse din tablouri, 
primăverile sunt fecioare răvășite pe dealuri, 
iar verile cântă la viorile vieții, 
alungă lupii din păduri cu sprâncene stufoase
cât să ne mândrim, acum și mereu,
cu sfântul plai românesc.
*(repostare)


La mulți ani, români!
La mulți ani, România!

Vizualizări: 223

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Decembrie 3, 2017 la 7:36pm

minunat, Gina, mă-nclin!

La mulți ani, români! La mulți ani, Românie!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Decembrie 3, 2017 la 2:56pm

haideți să simțim românește, / așa avem siguranța că suntem stăpânii pământului nostru!

Câte simboluri românești! 

La mulți ani, români!
La mulți ani, România!

Să ne trăiești, româncuță talentată!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 3, 2017 la 1:31pm

Îmbrățișări, române!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Decembrie 3, 2017 la 1:31am

La mulți ani, români!
La mulți ani, România!  

Mulțumim,

da Coza

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 1, 2017 la 8:17pm

Te îmbrățișez, Augusta!

Comentariu publicat de Chris pe Decembrie 1, 2017 la 6:25pm

şi eu mi-am şters o lacrimă, foarte frumos!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 1, 2017 la 5:27pm

La mulți ani, Sofi!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 1, 2017 la 5:26pm

La mulți ani, Mihaela!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 1, 2017 la 5:26pm

Iar m-ai răsfățat, Nikol! Mulțumesc!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 1, 2017 la 5:23pm

La mulți ani, Crinu!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Rugă pentru pământ a lui Monica Pester
cu 12 minute în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 15 minute în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am înțeles... a utilizatorului Dacu
cu 32 minute în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Am înțeles... a lui Dacu
cu 35 minute în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Când scrii, a lui Maria Mitea
cu 35 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când scrii, a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 2 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și frunzele plâng a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog *** a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 6 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 7 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog picturile au învățat să învie a lui Ariana Zburlea
cu 18 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog picturile au învățat să învie a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 18 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Zidirea a lui Monica Pester
cu 19 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor