Când seara de toamnă îmi bate la ușă

cu vântul sihastru venit dinspre nord,

văd flacăra zveltă urcând din cenușă,

trecând prin tăciunii în plin dezacord.

Prin fanta rămasă din nou redeschisă,

aruncă balauri de umbre-n tavan,

aduși dintr-o veche poveste rescrisă,

cândva rătăcită-ntr-un mitic vulcan.

 

Aș vrea să adorm, însă gânduri haine

mi-alungă uitarea dorită-ndelung,

iar umbra jucată-n perete îmi spune

să-ascult nedorite-amintiri care plâng.

Dar somnul rămâne o falsă dorință,

la marginea nopții oprită discret,

pe umbre amare, din nori de căință,

venite pe doruri în chip de regret.

 

Și parcă, deodată, aud dinspre sobă       

un cântec plecat către ușa din hol

din jarul ce cântă romanțe de probă

cu note din care-a scăpat un bemol.

Iar liniștea nopții se-așterne îndată,

aud numai vântul cum bate în horn,

adorm și visez că te-ntorci împăcată, 

prin hăuri de timp, călărind un licorn.

Vizualizări: 116

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Dinca Valerian pe Septembrie 6, 2022 la 1:03pm

Toamna se trag concluziile. Frumoase si elegante in cazul Dvs. Am citit cu placere.

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Septembrie 6, 2022 la 12:42pm

Chiar nu am de ce să fiu necăjit - viața mi-a dăruit mai mult decât am visat pe când eram un biet copil desculț pe ulița prăfuită a unui sat...

Comentariu publicat de Manuela Munteanu pe Septembrie 6, 2022 la 12:08pm

Nu vă necăjiți. Există loc pentru toată lumea.  Unii mai în față, alții mai în spate. 

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Septembrie 6, 2022 la 11:56am

Mulțumiri alese și gând bun din partea mea, dragă prietenă Floare!

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Septembrie 6, 2022 la 11:40am

Anotimpurile m-au inspirat și mă vor inspira întotdeauna. Cu siguranță voi publica și poezii despre iarnă. Însă mărcile pentru care revendic paternitatea în lirica românească sunt licornul, nagoda și notele muzicale cu întregul lor arsenal de simboluri și atribute. Din păcate nimeni nu le vede în afară de epigonii care au început deja să mă imite.

Comentariu publicat de Manuela Munteanu pe Septembrie 6, 2022 la 11:29am

Toamna- pretext de visare elegiacă. Mă întreb ce veți scrie la iarnă, când crivățul ne va da tuturor prilej de piele zgribulită, chiar și lângă sobă. Acesta a fost efectul asupra mea... piele zgribulită. 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

important!

Activitatea Recentă

Dragoș a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără titlu a utilizatorului Dragoș
"Manifest Conceptual: Prințule? (Deconstrucția Mitului…"
cu 4 ore în urmă
Postări de log efectuate de Dragoș
cu 4 ore în urmă
Lui Ioan Muntean i-a plăcut discuţia „Înțelegerea formulei Fabrica-Familia-Strada, este esența tuturor lucrurilor” -Interviu cu dl Petre Cichirdan: inginer, scriitor, sculptor, pictor și jurnalist - a lui Ion Nălbitoru
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog =Diviziuni= a utilizatorului Dragoș
"Dragoş, golul vieţii în coşmarul tău trebuie să aibe şi un colţişor iluzoriu de linişte.…"
cu 10 ore în urmă
Dragoș a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog =Diviziuni= a utilizatorului Dragoș
"Vă mulțumesc pentru feedback, domnule Valentin. Aveți mare dreptate, urmele unor astfel de episoade…"
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog =Diviziuni= a utilizatorului Dragoș
"Dragoş, a doua ta poezie şi proezie, în acelaşi registru deliberat condus spre rătăcirea…"
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog =Diviziuni= a lui Dragoș
cu 10 ore în urmă
Mircea Teculescu şi-a actualizat profilul
cu 11 ore în urmă
Dragoș a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog =Diviziuni= a utilizatorului Dragoș
"Manifest — „Diviziuni” | Un experiment literar Buna dimineața, buna ziua sau buna…"
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Spectru distorsionat #19 a lui Dragoș
cu 15 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spectru distorsionat #19 a utilizatorului Dragoș
"Dragoş,   Proezia poeziei tale aduce o sublimă notă de sinceritate. Nu ştiu ce să mai spun!…"
cu 15 ore în urmă
Dragoș a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spectru distorsionat #19 a utilizatorului Dragoș
"Bună seara. Înțeleg perfect că acest text poate părea șocant, mult prea visceral sau chiar…"
ieri
Postare de log efectuată de Dragoș

Spectru distorsionat #19

Bronzat de explozia solară.Albul cristalin, puritate de eprubetă,Maxilarul dansează un vals de care…Vezi mai mult
ieri
Emil Dumitru este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
ieri
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Medicină vs istorie - Interviu cu medicul oftalmolog Constantin Ionițescu, pasionat de vestigiile istorice ale României -

Ion Nălbitoru: Domnul dr. Constantin Ionițescu, ne cunoaștem atât de la festivalurile „POSADA 1330”…Vezi mai mult
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA: frunza valsează a utilizatorului Stanescu Valentin
"Revin cu un comentariu la Valenta: ceaţă-n Brumărel trimis de prietenul meu Aist (AI) care a…"
ieri
Lui Ioan Muntean i-a plăcut discuţia Leila (Dincolo de umbre) a lui Dulmin Aurel
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA: frunza valsează a utilizatorului Stanescu Valentin
"Mulţumesc celor peste 50 cititori care au trecut pe aici.   Îmi permit să postez aici…"
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Anturaj a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
"”aleg să stau în preajma ta, poezie, poate într-o zi ajung poet.” - …"
ieri
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Ciocu’ mic (fabulă)

* Într-o marţi de dimineaţă Începu a măcăni Şi a-şi pune-n cap o raţăTot puietul dintre vii.*Dar o…Vezi mai mult
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi – 2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine – 2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor