Seară de toamnă

[Corneliu Neagu]

Când seara de toamnă îmi bate la ușă

cu vântul sihastru venit dinspre nord,

văd flacăra zveltă urcând din cenușă,

trecând prin tăciunii în plin dezacord.

Prin fanta rămasă din nou redeschisă,

aruncă balauri de umbre-n tavan,

aduși dintr-o veche poveste rescrisă,

cândva rătăcită-ntr-un mitic vulcan.

 

Aș vrea să adorm, însă gânduri haine

mi-alungă uitarea dorită-ndelung,

iar umbra jucată-n perete îmi spune

să-ascult nedorite-amintiri care plâng.

Dar somnul rămâne o falsă dorință,

la marginea nopții oprită discret,

pe umbre amare, din nori de căință,

venite pe doruri în chip de regret.

 

Și parcă, deodată, aud dinspre sobă       

un cântec plecat către ușa din hol

din jarul ce cântă romanțe de probă

cu note din care-a scăpat un bemol.

Iar liniștea nopții se-așterne îndată,

aud numai vântul cum bate în horn,

adorm și visez că te-ntorci împăcată, 

prin hăuri de timp, călărind un licorn.

[Dinca Valerian]

Toamna se trag concluziile. Frumoase si elegante in cazul Dvs. Am citit cu placere.

[Corneliu Neagu]

Chiar nu am de ce să fiu necăjit - viața mi-a dăruit mai mult decât am visat pe când eram un biet copil desculț pe ulița prăfuită a unui sat...

[Manuela Munteanu]

Nu vă necăjiți. Există loc pentru toată lumea.  Unii mai în față, alții mai în spate. 

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese și gând bun din partea mea, dragă prietenă Floare!

[Corneliu Neagu]

Anotimpurile m-au inspirat și mă vor inspira întotdeauna. Cu siguranță voi publica și poezii despre iarnă. Însă mărcile pentru care revendic paternitatea în lirica românească sunt licornul, nagoda și notele muzicale cu întregul lor arsenal de simboluri și atribute. Din păcate nimeni nu le vede în afară de epigonii care au început deja să mă imite.

[Manuela Munteanu]

Toamna- pretext de visare elegiacă. Mă întreb ce veți scrie la iarnă, când crivățul ne va da tuturor prilej de piele zgribulită, chiar și lângă sobă. Acesta a fost efectul asupra mea... piele zgribulită.