Se-nstejărea apusul topindu-se pe ramuri

[gabriel cristea]

Veni un gând de vultur din țărmuri vântuite;
Și-n urmă, aspre àripi julind razant văzduhul
se prăvăleau în cercuri spre verzile întinderi,
ca-ntr-un vârtej de aer ce sfredelea pământul.

Deșertice nisipuri se așterneau pe delte,
iar lungile talazuri, zdrobite în păduri,
se răsfirau tăcute ca lente caravane
- cocoașe de cămile pe vânturi nisipii.

Se-nstejărea apusul topindu-se pe ramuri
și umbre de canide neliniști deșteptau;
Se auzea un murmur, se auzea doar vântul
ce printre ierburi clare fioru-și răscolea.

Sub ultim strop de soare se constela pădurea
și-orbită de eclipsă cu lumea se-nvârtea,
iar păsările lunii, abstracte și tăcute, 
ca glasul de fântână pe timpuri împietreau.

[Amanda Spulber]

Mi-am amintit cum a fost prima oară când am citit "Făt Frumos din lacrimă". E vorba de scena în care fata devine spectru și se întoarce în lună. Aveam vreo 7-8 ani și nu am înțeles tot, dar m-a fascinat la culme descrierea: stranie, solemnă, hipnotică, amestecând visul cu realitatea. O senzație nu la fel de puternică, dar apropiată de cea de atunci, am avut citind ultima strofă.

"Deșertice reliefuri" nu îmi sună bine. Mă obligă să schimb accentul când pronunț "reliefuri" ca să păstrez ritmul și se pronunță greu. "Deșerticele dune" parcă ar suna mai curgător. Sau altceva.

[petrut dan]

Un poem vizual, imagini puternice în cuvinte nu la îndemâna oricui, totuși, părerea mea este că, dacă l-ai pune în rimă ar fi și mai frumos, dar tu ești autorul și știi mai bine , eu când am citit am simțit nevoia acelei armonii pe care ți-l dă versul cu rimă, cu prietenie!) 

[gabriel cristea]

Mersi de gânduri frumoase, doamnă Monica Pester! 

[Monica Pester]

În ce fel ai putea să comentezi un tablou atât de bogat ? 

Decât să-l pui la suflet.

Și l-am pus.