Dorul meu de ziuă, visul meu de noapte,
mai aștern o slovă, chiar de nu răspunzi,
chiar dacă pierdute-s ale tale șoapte
și nu pot să aflu unde te ascunzi,
dar, atât cât timpul macină secunde,
iar cuvântul încă riduri n-a făcut,
îți mai scriu cu focul serilor arzânde,
așteptând răspunsul unui semn tăcut.
Vreau să știi că toate sunt ca la plecare:
mai coboară lupii, de prin munți, și-acum,
unii urlă-n suflet, trist, cu disperare,
alții, în pustia ce le-așterne drum.
Te aștept cu rana dragostei pierdute
și cu frumusețea stihului nescris,
cu sărat-amarul lacrimii durute,
să-mi spui că iubirea nu ni s-a prescris.
Te aștept, iubite, să-nverzim cărarea
care să ne ducă într-un singur sens,
să ucidem moartea, sfărâmând uitarea
și-mbrăcând în cântec un pustiu imens.
Adaugă un comentariu
Felicitari!
Vă mulțumesc, fetelor!
Foarte frumos, emoţionant, atinge sufletul! Îmi place şi mie varianta lui Gabriel Cristea pentru versul cu pricina! :-)
Emoționant! Vă îmbrățișez cu sufletul!
De mare folos. :)
Vasilisia, mă bucur că ți-am putut fi de folos! :)
Mulțumesc, fetelor! Nu știu cât e poezie, dar trăire e sigur. Și cât nu aș fi dorit s-o am pe acest motiv! :(
Bine, cunosc un cârcotaș care nu-l suportă pe „ce” în poezie, dar e de o mie de ori mai bine decât era.
Gabriel, m-ai salvaaaaat! Mulțumeeeeeeeeesc!
Frumos și trist! ...,,alții, în pustia ce le-așterne drum'' - ar putea fi o variantă!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE