Schaltiniena aprigei ninsori

[Valeria Merca]

Omătul rece se întinde pe lacrima de dor, pe flori,
Coboară negura în valuri, mi-ngheață sângele în vine
Și în tăcerea ce m-apasă, urc treptele s-ajung la tine,
Răceala mă pătrunde-n oase, în chip aceiași reci fiori.

Am bănuit ce greu îți este, de-aceea am venit în grabă
Să-ți spun cum doare răsăritul, ce negri sunt ai zilei zori,
Că oamenii sunt puși pe glume, mereu de tine mă întreabă…

Eu nu le spun decât durerea, ce-mi ține dârză companie;
Mai vine și singurătatea; acestea nu îmi cer simbrie.

Tu dormi, ninsoarea iar pornește, n-ai știre de a lumii zdroabă.

[Chris]

durerea ti-a devenit cea mai fidela muza

ochii s-au bucurat de frumusetea versului

sufletul s-a intristat

[gabriel cristea]

Pătrunzător și trist - ca o ultimă ninsoare...

[Sofia Sincă]

Nostalgii, tristețe și dor... Măiestrie în cuvinte și formă a poeziei.

Am citit și am apreciat,

Sofi

[Mihaela Suciu]

Valeria, aici, ai adus tot arsenalul tristeții... îmbrățişări din partea mea, să-ți fie cald!