Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[gina zaharia]

Dincolo de poeme

Voi veni la tine, în mijlocul oceanului,
de pe insula fără nume,
la ora în care înfloresc orhideele;
mă vei aștepta într-un fulger devreme,
dezleagă-l,
singur îmi va creiona veșmântul de astăzi.

Port rochia de regină,
pe ea s-au învățat valurile să adoarmă
în culori îmbrățișate,
e simplă ca murmurul nedumeririlor
care-și ridică scări
ca un test de rezistență
peste adâncuri.

Voi lua cu mine necuvintele
într-un buchet,
ele te vor întreba câte valuri ai numărat
să-mi fotografiezi setea de lumină
și de ce te-ai trezit într-un glob
pe ape imense
odată cu dimineața mea de stări?

Îți voi lăsa, din loc în loc, pagini
din calendarul inimii,
adună-le,
pe ele mă vei găsi
când îmi vei pierde pașii
dincolo de poeme…

[gina zaharia]

Irina, petalele sculptate vor fi templul unui curcubeu...

Îmbrățișări, cu drag.

[gina zaharia]

Mihaela, am găsit parfumul tău de gânduri...

Mulțumim!

[gina zaharia]

Azi vom dansa albastru

Sunt pas în dansul simplu la început de val,
Răsunete de clipe se pregătesc de bal,
De veghe-ţi stau alături, pe aura de semne,
În vis cu nemurirea pornesc pe tălpi de vreme.

Te ştiu în stâncă vie, cinezi cu flori albastre,
Voi locui în tine, aşa stă scris în astre,
Tu mă primeşti legendă, eu vin fuior de dor,
La colț de reverie mi-am prins aripa-n zbor.

Pe-o toamnă de cuvinte, pe-o oază-feerie
Stă setea colorată în colţ de-mpărăţie;
Tăcuţi ne înţelegem, ciocnim o cupă fină - 
Nectar de clipe sfinte furate din lumină.

Mă prinzi în braţul clipei, pe ochi am infinitul,
În lacrimă de lună vreau să-nchinăm sfârşitul,
Am inventat în grabă un anotimp de fier -
Al cincilea terestru şi primul de pe cer.

Ne regăsim, ne pierdem, noi, muritori de rând,
Pe țărmuri larg deschise vin stările cântând;
Tu eşti pescar de mine, eu nufăr de niciunde
Şi înfloresc în tine dorind a te pătrunde.

Pe bolta serii noastre curg litere-n izvoare,
Protagonişti de-ntinderi purtăm în noi cărare,
M-am colorat vitraliu, te port cu gând sihastru,
In anotimpul nostru azi vom dansa albastru…

 

[gina zaharia]

Maria, sunt vocile timpului pe simeze de gânduri...

Cu drag,

[gina zaharia]

Actorul de sare care aleargă prin nori

 

Azi am să-ți scriu pe nămeți
cu brațul de flori,
îți voi aduce un templu în dar
și parcă aș rupe și-o stea
dintr-un cer de culori.

Apoi voi sări peste timp
cu tine-n priviri, în trup, în ființă,
nebun rătăcit prin inima ta,
orb agățat de un sens
și pe deasupra
legat la ochi cu credință.

Încătușat în mister mă supun
unui stol de ninsori,
mă mistuie dorul, chezășie mi-l pun;
privește!
sunt rob uneori
și, cel mai des, actorul de sare
care aleargă cu tine prin nori!

[gina zaharia]

Lisia, mă las ghidată de tainele artistului... uneori sparg cu privirea tabloul, alteori îi ghicesc izvorul culorilor de suflet... nu știu cât șlefuiesc cuvântul, dar dacă-mi spui tu...

Îmbrățișări!

[gina zaharia]

Așa este Sofy, milioane de aplauze pentru talentul care îngenunchează muritorii... și tot n-ar fi de-ajuns... 

[gina zaharia]

Gerra, îți vom dărui plasele reveriilor noastre, cu drag! Îmbrățișări!

[mihai catruna]