Psalm heruvimilor cu ochi mulți

[Dumitru Ichim]

Plămâni de munte-i orga, din zeci de guri - dorința,

Tăria să-Ţi cuprindă în strai de catedrală.

Tot ce-am cules cu stupul – făcliei, suferința!

Nu-s viermele ce-și toarce aripi și-altar din bală?

 

Viori, trompete, naiuri, alămuri, ocarina...

M-accepți cum sunt - o piatră ce nu cunoaște struna

Isteață ca la cobză. Îți cânt altfel lumina,

Cum soarele și-l tace în răsărituri luna.

 

Îți sunt doar oglindire? Ce bine-ar fi, ca iazul

Să-Ţi port pe umăr steaua pecetluindu-mi stuful.

De ești ocean Iubirii, poți dojeni talazul?

Sunt vinovat că mustul se luptă cu burduful?

 

Ce-or face heruvimii, cu mii de ochi sorbirii,

Când eu, cu doi, tot timpul setos îi sunt Iubirii?

 

[Dumitru Ichim]

Ce-or face heruvimii, cu mii de ochi sorbirii,

Când eu, cu doi, tot timpul setos îi sunt Iubirii?

 

Mă bucur mult de tot ce-mi spuneți! Mulțumesc, doamna Atanasiu!

ps

Eu locuiesc în Canada. Pot să vă trimit din cărțile mele pe email [e-mail]

[Dumitru Ichim]

Minuscula iubirii noastre tânjeste, în lutul ei, după majuscula ființială a Iubirii. Valul, prin iubire, se identifică cu oceanul Iubirii, dar nu în sensul nirvanic, după cum idealul cuvântului nu este vorba, ci Cuvântul ca persoană. Mulțumesc, doamna  Vasilisia!

[Dumitru Ichim]

Mă bucur mult că vă place cum scriu și întotdeauna apreciez minunatele dumneavoastre cuvinte. Mulțumesc, doamna Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

De ești ocean Iubirii, poți dojeni talazul?

Reverență!

[Sofia Sincă]

Versurile dvs. chiar dacă bat spre melancolie, și au tenta teologică, manevrate oniric tulbură, generează emoție. Și când mă gândesc că îmi plăceau foarte tare cele libere, fără rimă. Acum le ador pe acestea. Iubirea pură, lăsată de undeva de Sus este cea adevărată.

Sofy

[Dumitru Ichim]

Prin frumusețe lumea se mântuie, Dumnezeu fiind frumusețea Iubirii. Dacă eu cu numai doi ochi nu mp mai satur de frumusețea poemului cosmic al Lui, oare ce sete au heruvimii de frumos, având o mulțime de ochi? Mult au, mult li se cere, mult li se oferă! Mulțumesc, Adelaide, pt. un comentariu atât de frumos!

[Valeria Merca]

Heruvimii sunt cei care fac ordine în mișcarea începută și neîncepută a universului și lumii materiale. Ei poartă bucuria și răspândesc iubirea Ființei Atotputernice, apărând în ochii muritorilor hărăziți pentru a-i vedea sub forma unor copii cu aripi. În ciuda drăgălășeniei lor, heruvimilor le-a fost acordată puterea înțelepciunii lui Dumnezeu și cea de a păzi Cunoașterea Supremă.

Heruvimii sunt a doua ceată - după Serafimi - din prima ierarhie cerească. Înseamnă "înțelegere, revărsare de înțelepciune".  

Prin urmare:

Ce-or face heruvimii, cu mii de ochi sorbirii,

Când eu, cu doi, tot timpul setos îi sunt Iubirii?

Înălţător!