să-mi rup urechea să n-aud
să dau cu limba unde-i mierea
împinsă de la nord la sud
Să-mi rup urechea să n-aud
să merg pe valuri dacă pot
şi cerul să-l întind că-i ud
să strâng nimicul c-a dat rod
Să merg pe valuri dacă pot
să iau cu limba poftim mierea
să-mi dau şi palme asta-i tot
când faci gargară cu tăcerea
Şi dacă vreau să mă deschid
să înfloresc colea pe zid
Costel Zăgan, GRAVITAŢIA SUFLETULUI, 2012
Adaugă un comentariu
interesant! :)) am citit cu multă plăcere :))
Apologia tăcerii, a întreruperii contactului cu realul, ca o condiţie a stării de graţie. Frumos!
Nu te dezminți - ești un poet al agorei sau Hyde Park, dacă vrei.
da Coza
Să fac gargară cu tăcerea - genial!
Şi la poezia cu formă fixă stai bine, poetule. Dar cel mai mult îmi plac versurile tale tăioase cum sunt şi aici, în amestec cu ironie şi umor fin.
Admiraţie!
Sofy
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE