Prin sărutări boreale

[Trandafir Simpetru]

DUPĂ OCHIUL TRECERII,fugeam amândoi

Împiedicându-ne de părul tău

Cânepiu şi de iarbă uscată.Pluteam în somn

Peste podul de piatră.Dincolo erau

Arbori de sticlă cu păsări albastre în ei

Şi tu suflai asupra lor,stingându-i.

Treceam în zbor peste acele arcuri

Şi dincolo de podul de aramă iar suflai

Cu ceaţă în urmă.Şi astfel treceam

Prin tunelele de soare,pe câmpii

Exhibate-n oglinzi,printre flori uriaşe

În care visau femeile moarte înainte de patimă

Prin sărutări boreale.

Ne schimbam în lacuri de munte,pentru a coincide

Cu ZIUA ÎN CARE PLÂNG POEŢII

Şi cu umbrele stelelor,noaptea.

Ne odihneam dezbrăcaţi în fructele toamnei

Şi fiecare clipă era mai suplă

În mişcare,mai muzicală

Decât cea lăsat în urmă.Şi mereu

Dărâmam podurile pe care treceam

Spre a nu mai putea să ne-ntoarcem

Din acea plutire-n arcuri boreale.

Fugeam amândoi,prin lacrima timpului

Toamna,ne-aminteşte cărarea pierdută

Femeia uitată la marginea visului,ceaţa

Ce vine pe urmele noastre.

După ce am citit ACTORUL,OTRVA ŞI PÂINEA

Adesea am stat pe malul cerului,noaptea

Cu mâinile-ngropate în stele

Şi până-n zori le-am semănat cântând

În somnul fetelor tinere

Dar semne ascunse mi-arată cum doarme

Copacul,cum cade pasărea-n mare

Şi omul cum amurgeşte-ncepând de la frunte

Lacrima timpului,toamna,ne-aminteşte

Că totul se-ntoarce la culoarea

Pământului ce ne-aminteşte că ceaţa

Vine încet pe urmele noastre.

[Sofia Sincă]

Un eden al visării, armonie între citit, scris şi privit. În mijlocul vibraţiilor cosmice totul se vede, se simte altfel, ca în cântecul cu ''podul de piatră'', care se dărâm şi se construieşte la loc. Plutiri, parfumuri, culori şi iubire.

Admiraţie, Sofy!