Poetica

[Vasilisia Lazăr]

Vai de mine, în neștire,

Metaforicesc poeții!

– Zicea unul*, cu acreală,

Și nițel nedumerit –

Metaforicesc stiharii,

De se coșcovesc pereții,

Ce să fie cu ei, frate?

Poate că s-au țăcănit?!...

 

Îi răspund, așa,-ntr-o doară:

Barzii metaforicesc!

Poeziile au sevă

Când stilistic glăsuiesc!

Și apoi, de când poema

Dăinuiește pe pământ,

Una doar i-a fost emblema:

Diadema la cuvânt!

 

Acum, de mă uit mai bine,

Tind să cred că-l înțeleg –

Când citesc pe câte unii,

Zici că rebusuri dezleg.

Doar cuvinte decupate

Și-ndesate-n pălărie,

Apoi, scoase la-ntâmplare

Și numite... poezie.

 

Stau și-mi chinui neuronii

Confuzată foarte tare;

S-ar cruci și dadaiștii

De atâta încifrare.

Tatonez, spre dibuire,

Un mesaj mult prea criptat,

Dar capitulez, la urmă,

Și distribui un citat.

 

Metaforicesc poeții

De când lumea, și se știe,

Fără metaforiceală,

N-am vorbi de poezie!

Unii suflă praf de stele,

Alții mută universuri,

Îngeri, fluturi, curcubeie,

Tot coboară peste versuri.

 

Și de vrei să îi guști miezul,

Caută-l, dacă ai unde!

Doar o coajă sclipitoare

În adânc nimic n-ascunde.

Dar ne gâdilă privirea

Și o punem în vitrină,

Că de-o bate în ea luna

Va aprinde-n jur lumină.

 

Alții, vrând ca să arate

Cum se scrie-o poezie,

Înșiră cuvinte fade,-n

Verticală, pe hârtie.

Nu tu rimă, ritm, fior,

De metaforă nici vorbă,

Doar cuvinte în decor,

Aruncate ca-ntr-o ciorbă.

 

Și să vezi umflat în pene

Atunci când vreo gospodină

Pe feisbuc, strigă alene,

„Ah, poete, e divină! 

Poezie-adevărată!

O, see you, e genial!

Tare-aș vrea s-o văd odată

Pe hârtie! Bestial!”

 

                *

Asta e în țara noastră:

Tot românul e poet!

Și n-ar fi nicio problemă

De-ar scrie doar în caiet,

Însă, edituri o mie

Se întrec să-l tipărească,

Să nu mai vorbim de critici,

Pe bani, gata să-l slăvească.

                 

                  * 

Metaforicesc poeții

Când stângaci și când divin;

Unii mușcă veșnicia,

Alții scapă de venin.

Dar ce searbădă-ar fi lumea

Fără ei – bătrâni copii! –

Și ce goale ar fi toate,

Și ce triste… și pustii!...

unul* - este vorba despre poetul George Safir care, în poezia „Metaforicesc poeții”, s-a arătat cumva nemulțumit de ceea ce se întâmplă astăzi în poezie. „Poetica” mea vine ca un răspuns sau ca o completare a ideii, dar într-un registru personal.

 

[Vasilisia Lazăr]

Mihaela, mulțumesc pentru zâmbet! :)

[Gabriela Grădinariu]

Bravo, Lisia! Cu talent și diplomație ai împărțit dreptate fiecăruia. După ce vei termina cu administrarea acestui site, poate  intri în corpul diplomatic. Admirabil și ca exercițiu poetic !

[gina zaharia]

Orizonturi peste care

Nu poți trece-ntâmplător,

Ai adus piper și sare

Într-al slovelor decor.

Și-ai punctat o raz-a vieții

Cât se poate de reală,

Dar ce s-ar face poeții

Fără metaforiceală?:)

Mi-a plăcut mult, Lisia! Admirație!