Vai de mine, în neștire,

Metaforicesc poeții!

Zicea unul*, cu acreală,

Și nițel nedumerit

Metaforicesc stiharii,

De se coșcovesc pereții,

Ce să fie cu ei, frate?

Poate că s-au țăcănit?!...

 

Îi răspund, așa,-ntr-o doară:

Barzii metaforicesc!

Poeziile au sevă

Când stilistic glăsuiesc!

Și apoi, de când poema

Dăinuiește pe pământ,

Una doar i-a fost emblema:

Diadema la cuvânt!

 

Acum, de mă uit mai bine,

Tind să cred că-l înțeleg

Când citesc pe câte unii,

Zici că rebusuri dezleg.

Doar cuvinte decupate

Și-ndesate-n pălărie,

Apoi, scoase la-ntâmplare

Și numite... poezie.

 

Stau și-mi chinui neuronii

Confuzată foarte tare;

S-ar cruci și dadaiștii

De atâta încifrare.

Tatonez, spre dibuire,

Un mesaj mult prea criptat,

Dar capitulez, la urmă,

Și distribui un citat.

 

Metaforicesc poeții

De când lumea, și se știe,

Fără metaforiceală,

N-am vorbi de poezie!

Unii suflă praf de stele,

Alții mută universuri,

Îngeri, fluturi, curcubeie,

Tot coboară peste versuri.

 

Și de vrei să îi guști miezul,

Caută-l, dacă ai unde!

Doar o coajă sclipitoare

În adânc nimic n-ascunde.

Dar ne gâdilă privirea

Și o punem în vitrină,

Că de-o bate în ea luna

Va aprinde-n jur lumină.

 

Alții, vrând ca să arate

Cum se scrie-o poezie,

Înșiră cuvinte fade,-n

Verticală, pe hârtie.

Nu tu rimă, ritm, fior,

De metaforă nici vorbă,

Doar cuvinte în decor,

Aruncate ca-ntr-o ciorbă.

 

Și să vezi umflat în pene

Atunci când vreo gospodină

Pe feisbuc, strigă alene,

„Ah, poete, e divină! 

Poezie-adevărată!

O, see you, e genial!

Tare-aș vrea s-o văd odată

Pe hârtie! Bestial!”

 

                *

Asta e în țara noastră:

Tot românul e poet!

Și n-ar fi nicio problemă

De-ar scrie doar în caiet,

Însă, edituri o mie

Se întrec să-l tipărească,

Să nu mai vorbim de critici,

Pe bani, gata să-l slăvească.

                 

                  * 

Metaforicesc poeții

Când stângaci și când divin;

Unii mușcă veșnicia,

Alții scapă de venin.

Dar ce searbădă-ar fi lumea

Fără ei – bătrâni copii! –

Și ce goale ar fi toate,

Și ce triste… și pustii!...

unul* - este vorba despre poetul George Safir care, în poezia „Metaforicesc poeții”, s-a arătat cumva nemulțumit de ceea ce se întâmplă astăzi în poezie. „Poetica” mea vine ca un răspuns sau ca o completare a ideii, dar într-un registru personal.

 

Vizualizări: 539

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iunie 24, 2013 la 8:40pm

Mihaela, mulțumesc pentru zâmbet! :)

Comentariu publicat de Gabriela Grădinariu pe Iunie 24, 2013 la 8:22pm

Bravo, Lisia! Cu talent și diplomație ai împărțit dreptate fiecăruia. După ce vei termina cu administrarea acestui site, poate  intri în corpul diplomatic. Admirabil și ca exercițiu poetic !

Comentariu publicat de gina zaharia pe Iunie 24, 2013 la 8:18pm

Orizonturi peste care

Nu poți trece-ntâmplător,

Ai adus piper și sare

Într-al slovelor decor.

Și-ai punctat o raz-a vieții

Cât se poate de reală,

Dar ce s-ar face poeții

Fără metaforiceală?:)

Mi-a plăcut mult, Lisia! Admirație!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Casa cu Lei a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 1 oră în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Casa cu Lei a lui Ariana Zburlea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog Eternitate a lui Corneliu Neagu
cu 5 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stâncă și eternul a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog …se-nclină spre-ntunericul nopții a lui Maria Mitea
cu 14 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ETERNITATE a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog ETERNITATE a lui Corneliu Neagu
cu 16 ore în urmă
Vasilisia Lazăr commented on Ada Nemescu's status
ieri
Ada Nemescu a postat o stare
"Felicitări, Lisia! Bine ai revenit!"
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Redivivus a utilizatorului Costel Zăgan
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Redivivus a lui Costel Zăgan
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum ninge la mijloc de vară a utilizatorului Amanda Spulber
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Cum ninge la mijloc de vară a lui Amanda Spulber
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog flash-uri de duminică a utilizatorului Vasilisia Lazăr
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog flash-uri de duminică a lui Vasilisia Lazăr
ieri
Postare de log efectuată de Corneliu Neagu
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog …se-nclină spre-ntunericul nopții a utilizatorului Maria Mitea
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vindecare iluzorie a utilizatorului Monica Pester
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog …se-nclină spre-ntunericul nopții a lui Maria Mitea
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Vindecare iluzorie a lui Monica Pester
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor