poarta
vrând să-ți schițez portretul
am privit uneori lumea așa:
eu, cel pornit la drum să-și găsească norocul
și mereu în față,
planând ca o pasăre cernită, viața.
vei spune că sună ca o provocare
că de fapt caut lumea din tine
în încercarea de a răzbi singura poartă deschisă
a destinului
și cum n-aș fi găsit drumul
nici n-am mers mai departe;
tu știi că viața
nu-și abandonează soldații pe câmpul de luptă
și am văzut
cum a împins cineva poarta
și au intrat -
cum unul dintre ei a strigat de departe:
l-am găsit!
Adaugă un comentariu
Valeria: Nu îmi este clară (deocamdată) parabola lui JL Borges despre cel aflat dinaintea porții unei cetăți, dar să apelăm la Kafka, pe care l-am recitit de curând: și să ne reamintim ce spunea paznicul porţii din parabola rostită de preotul închisorii! „Nimeni în afară de tine n-avea dreptul să intre aici, căci poarta asta era făcută numai pentru tine; acum plec, şi o încui”. Așa și cu poezia! E ca o poartă care își așteaptă cititorul. Uneori îl primește înăuntru, alteori îl lasă pe afară. Mă bucur de revedere... după cât timp?!
Modul în care ne acceptăm destinul depinde de fiecare dintre noi. El ne lasă mereu câte o poartă deschisă, mai ales în cele mai grele momente.
Am citit cu mare drag.
Doamna Vasilisia: Ca și poarta ce ni se pare că e cea destinată pentru noi în viață, nu? Nu rămâne decât să fie descoperită. Salutări buzoiene!
Ce interesant poem am găsit și eu aici! L-am citit de vreo 7 ori cred, am vrut să-i descifrez toate cheile. Nu știu dacă am reușit, dar tare mi-a plăcut căutarea.
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE