poarta

[Tudor Cicu]

poarta

                              

vrând să-ți schițez portretul

am privit uneori lumea așa:

eu, cel pornit la drum să-și găsească norocul

și mereu în față,

planând ca o pasăre cernită, viața.

vei spune că sună ca o provocare

că de fapt caut lumea din tine

în încercarea de a răzbi singura poartă deschisă

a destinului

și cum n-aș fi găsit drumul

nici n-am mers mai departe;

tu știi că viața

nu-și abandonează soldații pe câmpul de luptă

și am văzut

cum a împins cineva poarta

și au intrat -

cum unul dintre ei a strigat de departe:

l-am găsit!

[Tudor Cicu]

Valeria: Nu îmi este clară (deocamdată) parabola lui JL Borges despre cel aflat dinaintea porții unei cetăți, dar să apelăm la Kafka, pe care l-am recitit de curând: și să ne reamintim ce spunea paznicul porţii din parabola rostită de preotul închisorii! „Nimeni în afară de tine n-avea dreptul să intre aici, căci poarta asta era făcută numai pentru tine; acum plec, şi o încui”. Așa și cu poezia! E ca o poartă care își așteaptă cititorul. Uneori îl primește înăuntru, alteori îl lasă pe afară. Mă bucur de revedere... după cât timp?!

[Valeria Merca]

Modul în care ne acceptăm destinul depinde de fiecare dintre noi. El ne lasă mereu câte o poartă deschisă, mai ales în cele mai grele momente. 

Am citit cu mare drag.

[Tudor Cicu]

Doamna Vasilisia: Ca și  poarta ce ni se pare că e cea destinată pentru noi în viață, nu? Nu rămâne decât să fie descoperită. Salutări buzoiene!

[Vasilisia Lazăr]

Ce interesant poem am găsit și eu aici! L-am citit de vreo 7 ori cred, am vrut să-i descifrez toate cheile. Nu știu dacă am reușit, dar tare mi-a plăcut căutarea.