Pământul nimănui
Am trăit o-ntreagă viaţă
doar gândindu-mă la tine,
când cu lacrima pe faţă
ai murit crezând că-i bine.
M-ai lăsat în vrerea lumii
să port dorul tău în piept,
aşteptând să-mi dea nebunii
ţărmul unde să te-aştept.
Nu ştiu chipul cum ţi-arată,
n-am găsit fotografii,
am fost gardul fără poartă
pus la suflete pustii.
Dar te-asemui cu o zână,
cu zăpezi din zori de zi,
şi-ntr-o strângere de mână
altă viaţă ţi-aş clădi.
N-ai ştiut că totul doare
şi-ai murit fără să-mi spui,
cum se ofileşte-o floare
în pământul nimănui.
Adaugă un comentariu
-
Comentariu publicat de Ana Cîmpeanu pe Decembrie 28, 2014 la 5:52pm
-
am fost gardul fără poartă
pus la suflete pustii.Dragul meu, metafora asta face cât o mie de cuvinte, m-a topit, pur şi simplu!!! E splendidă!! Pentru mine, restul nici nu mai contează!
-
Comentariu publicat de x pe Decembrie 28, 2014 la 3:58pm
-
Multumesc Nelu pentru sugestie, popas si lectura!
Cu pretuire!
-
Comentariu publicat de Nelu Preda pe Decembrie 28, 2014 la 3:36pm
-
Frumoase versuri! Felicitări!...V-aș sugera la strofa 2, versul 3 ”așteptând să-mi dea nebunii”.
Stima,
Despre
colaborări
link-uri utile
Zile de naştere
Zile de naştere sărbătorite mâine
donații
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:
-
Activitatea Recentă
Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE