O tonă de lut

[elena spiridon]

Și...

Cum să nu mă înspăimânt 

 Când știu că bietele mele oase 

 Șubrede așa cum sunt

 Trebuie să țină-n brațe

 O tonă de pământ;

 Și ce pământ

 Fir cu fir lut, așternut

 Unde lacrima nu-l înmoaie,

 Floarea nu-l rădăcinește,

 Doar soarele-l pârjolește

 Până-n  măruntaie, 

 Când,  din inima  crucii,

 Auzi ultima bătaie…

 

 Și, ca să nu mă înfior 

 De glasul rece al tăcerii,

 Tu, vino-n vis,

 Spune-mi povești

 Și șterge-mi 

 Lacrima durerii!...

[Vasilisia Lazăr]

Ce frumos! Și ce doare!...

[elena spiridon]

Domnule da Coza, cred că nu-i rea observația.O mai las un picuț și văd ...mulțumesc!

[Ion Lazăr da Coza]

tină-n > țină-n

Ultima strofă cade în convențional. Aș renunța la ea.

da Coza

[elena spiridon]

Multumesc! Multumesc! Multumesc!

[Valeria Merca]

Mi-a plăcut mult:

... Și ce pământ...
Fir cu fir lut, așternut
Unde lacrima nu-l înmoaie,
Florile nu-și înfing rădăcinile,

Doar soarele îl arde-n măruntaie,
Până când din inima crucii
Auzi ultima bătaie.

am citit cu mare plăcere

[Sofia Sincă]

O teamă și o durere adâncă străbat din versuri, dar și dorința de eliberare. Poemul în profunzimea sa exprimă și gândul amar al sentimentului de bun rămas. Foarte semnificativ, titlul, care, doar și numai el este metafora ce poartă apăsarea.

Am citit cu drag și interes,

Sofi