O așteptam, știam că o să vină,

Când ziua se făcea egala nopții,

Iar ore de-ntâlnire-n echinocții

Îi prevesteau cărarea de lumină.

 

O așteptam la orișice răscruce

Pândindu-i zorii fiecărei dimineți,

O așteptam așa cum doar aștepți

Un sol, ce veste bună îți aduce.

 

Din albul iernii, i-am iesit-nainte

Să o primesc așa cum se cuvine,

Să o întreb, ce știe despre tine,

De ce îmi pui tăceri peste cuvinte?

 

Și iarna, despre care tot îmi spui,

Acum, de ce nu vrei s-o lași să plece,

De ce-n căușul palmei tale rece,

Mă simt așa, străină și a nimănui?

 

Am găsit-o pe un mal cu mâțișori,

Senin purta pe umeri-i de catifea

Și mi-a promis că-ntr-un târziu, cândva

Prea puțin, sau chiar deloc, ai să mă dori.

 

Iar ție, de prin gânduri risipite-n vânt,

Din tot ce mult prea aspru te-mpresoară,

Îți va trimite-o altă primăvară,

Să înfrunte-n tine iarna ce îți sunt...

Vizualizări: 105

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Martie 24, 2014 la 1:03am

Frumoasă, mi-a plăcut, dar cred că e inutil să-ți mai spun că sunt probleme de ritm. :)

Drag,

Comentariu publicat de Chris pe Martie 23, 2014 la 10:52pm

Citit cu plăcere,...

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Martie 23, 2014 la 3:06pm

Poezia primăverii. Primele patru strofe sunt cam desuete. Ultimele două mi-au plăcut. De fapt, cred că sunt făcute în alt moment, decât cel iniţial.

Sofy

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Martie 23, 2014 la 2:45pm

Încearcă să spui totul în mai puține strofe.

da Coza

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 23, 2014 la 11:52am

Primăvara să-ți bată la fereastra inimii, mereu!

Comentariu publicat de Gabriela Grădinariu pe Martie 23, 2014 la 8:28am

Câteva piedici prozodice, dar frumoasă croire de stare din albul iernii și verdele primăverii. Prețuire!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Dragoș

=Diviziuni=

Selecție naturală. Măcelul naște perfecțiune.Encefalul îmi e de prăjit, incalzirea…Vezi mai mult
cu 4 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dimineață din marmură a utilizatorului Maria Mitea
"O, ce întâmplare,  parcă după toată atenția și dragostea pe care ți-a oferit-o…"
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dimineață din marmură a utilizatorului Maria Mitea
"Maria, mulţumesc! Trecem prin furcile reci şi umede ale toamnei cu gândul la primăvară, raiul…"
cu 5 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dimineață din marmură a utilizatorului Maria Mitea
"Sorin, mulțumesc pentru trecere și semn, ... și pentru, Bernini, care, ar fi spus că apa nu curge,…"
cu 5 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dimineață din marmură a utilizatorului Maria Mitea
"Valentin, îmi pare rău pentru pierderea cățelușei. Sper că nu s-a chinuit, pentru că e…"
cu 6 ore în urmă
Lui Ioan Muntean i-a plăcut discuţia „Înțelegerea formulei Fabrica-Familia-Strada, este esența tuturor lucrurilor” -Interviu cu dl Petre Cichirdan: inginer, scriitor, sculptor, pictor și jurnalist - a lui Ion Nălbitoru
cu 21 ore în urmă
Mircea Teculescu şi-a actualizat profilul
ieri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Spectru distorsionat #19 a lui Dragoș
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spectru distorsionat #19 a utilizatorului Dragoș
"Dragoş,   Proezia poeziei tale aduce o sublimă notă de sinceritate. Nu ştiu ce să mai spun!…"
ieri
Dragoș a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spectru distorsionat #19 a utilizatorului Dragoș
"Bună seara. Înțeleg perfect că acest text poate părea șocant, mult prea visceral sau chiar…"
ieri
Postare de log efectuată de Dragoș

Spectru distorsionat #19

Bronzat de explozia solară.Albul cristalin, puritate de eprubetă,Maxilarul dansează un vals de care…Vezi mai mult
ieri
Emil Dumitru este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
ieri
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Medicină vs istorie - Interviu cu medicul oftalmolog Constantin Ionițescu, pasionat de vestigiile istorice ale României -

Ion Nălbitoru: Domnul dr. Constantin Ionițescu, ne cunoaștem atât de la festivalurile „POSADA 1330”…Vezi mai mult
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA: frunza valsează a utilizatorului Stanescu Valentin
"Revin cu un comentariu la Valenta: ceaţă-n Brumărel trimis de prietenul meu Aist (AI) care a…"
ieri
Lui Ioan Muntean i-a plăcut discuţia Leila (Dincolo de umbre) a lui Dulmin Aurel
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA: frunza valsează a utilizatorului Stanescu Valentin
"Mulţumesc celor peste 50 cititori care au trecut pe aici.   Îmi permit să postez aici…"
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Anturaj a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
"”aleg să stau în preajma ta, poezie, poate într-o zi ajung poet.” - …"
Duminică
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Ciocu’ mic (fabulă)

* Într-o marţi de dimineaţă Începu a măcăni Şi a-şi pune-n cap o raţăTot puietul dintre vii.*Dar o…Vezi mai mult
Duminică
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia „Înțelegerea formulei Fabrica-Familia-Strada, este esența tuturor lucrurilor” -Interviu cu dl Petre Cichirdan: inginer, scriitor, sculptor, pictor și jurnalist - a utilizatorului Ion Nălbitoru în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Felicitări amândurora! Faceţi cinste judeţului Vâlcea. Continuaţi tot aşa, stimate…"
Duminică
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA: frunza valsează a utilizatorului Stanescu Valentin
"Valenta: ceaţă-n Brumărel   ceaţă-n Brumărel - oriunde-ai fi umezi…"
Sâmbătă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi – 2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine – 2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor