Înțelepciunea toamnei

[Sipoteanu Elena]

Înțelepciunea toamnei

 

Toamna asta mă-nspăimântă cu atâta desfătare,

Frunza ruginie, vântul, toate mi le pune-n cale,

Și pe soare îl învață să mă mângâie cu drag

Fiindcă nu e dimineață să nu îl găsesc în prag.

 

Toamna asta mă iubește, nu că nu m-ar fi iubit,

Nu au speriat-o anii când la tâmple m-au cernit,

Îmi aduce-n orice clipă fericirea de prin flori

Și mi-o pune scut la suflet când luat e de vâltori.

 

Toamna asta mă învață c-orice iarnă nu-i prăpăd,

Câte n-a-ntâlnit în cale când pleca departe, hăt!

Se ducea să șteargă lacrimi, să mângâie răni ce dor,

Timpul ei nu-i o-ntâmplare chiar de este trecător.

 

Toamna asta iar mă fură cu a ei înțelepciune

Dacă n-o-nțeleg întocmai îi provoc amărăciune,

Și atunci mă las purtată de-a ei dragoste mereu

Și îi dau un loc de cinste ‘n casa sufletului meu.

 

Lili Șipoteanu

[Ion Lazăr da Coza]

Versuri muzicale, modeste liric.

da Coza

[Valeria Merca]

Am rezonat cu Înțelepciunea toamnei.

[Tudor Cicu]

Gânduri romanțate, frumos ritmate. Și o toamnă în dialog nostalgic cu poeta care ne transmite o anume efeminare în estetica pitorescului. Nostalgii plăcute.

[gina zaharia]

O alianță cu toamna, prin poezie. Oricum, acest anotimp are mereu un loc de cinste în călimara poetului.

[Sofia Sincă]

O toamnă... simplă în exprimare dar fluidă, ritm și rime bune. Compozițional - nostalgie, elegie, timp ruginit, ca în orice toamnă.

Versuri de romanță.

Am citit cu plăcere,

Sofi