Mi-am înfruntat și viața...

[Camelia Ardelean]

Mi-am înfruntat și viața uneori...

Pândind-o, dintr-un colț, retrospectiv

(Ca fost prieten – îngerul captiv),

Ratez cărarea dintre meteori.

 

În scorbura tăcerii m-am ascuns,

Aud cântarea unui suflet mut,

Adulmec ploi cu iz de arnăut,

Din primăvara mea de nepătruns.

 

Pe câmpul sorții mi-au crescut ciulini,

Ucid lumina – palid felinar,

În cripta minții nu mai e hotar

Curmând iubirea înglodată-n spini.

 

Sculptez cu dalta noul răsărit,

Prin așchii ascuțite-l întrevăd,

Dar razele de ceară fac prăpăd

Pe soclul cu decorul insolit.

 

Fuiorul clipei toarce solitar,

Îi simt fiorul – vid necontenit,

Din trupu-mi aspru, ciob de selenit,

Își bea ruina ultimul pahar...

[Camelia Ardelean]

Laura, domnule Burdușa, doamna Chitic: vă mulțumesc pentru prezența în pagina mea și pentru vot! Cu drag,

[Camelia Ardelean]

Aveți perfectă dreptate, domnule da Coza, doar că primul vers din strofa întâi se referă la trecut, când "mi-am înfruntat viața", iar următoarele 3 versuri vorbesc despre prezent, când doar o "pândesc" și "ratez cărarea dintre meteori"! :-) Mă bucur că v-au plăcut versurile citate! Vă mulțumesc mult de popas! Cu stimă,

[Camelia Ardelean]

Vă mulțumesc, doamna Giurgiu, pentru cuvintele de apreciere și vot! Cu stimă,

[Ion Lazăr da Coza]

Când înfrunți pe cineva, o faci față-n față, nu dintr-un colț, retrospectiv...  

Absolut remarcabile ultimele versuri. Aș vrea să le pot reține:

Din trupu-mi aspru, ciob de selenit,

Își bea ruina ultimul pahar...  

da Coza

[giurgiu maria]

Versuri deosebite!Prețuire!