Elbe, dacă nu te-aș striga
aș uita cine sunt
în zilele în care nimeni
nu îmi rostește numele
nici un alt cuvânt
pot să pescuiesc la infinit
pe ecranul apos
literele însingurate
din care să mă recompun
fără ziduri clandestine
înălțate între degetele mele
cu maci roșii pe unghii
și calea ferată
pe care am desenat-o
din taste unind
puncte și linii
Elbe, sunt o haltă
pe o cale ferată nemărginită
fiică prietenă soție
între două trenuri
maci roșii îmi locuiesc
cu poveștile lor de iubire
orizontul nerostirii
Adaugă un comentariu
Vă mulțumesc frumos!
Mi-a plăcut mult, Cristina.
Vă mulțumesc, domnule da Coza! :)
După v5 simt o sincopă. :(
Da... fragilitatea ființei ca nume, ca individ...
Mi-a plăcut.
da Coza
Vă mulțumesc frumos pentru lectură și pentru comentarii!
Am poposit cu mare drag!
Ușoară regăsire a eului, în același stil ușor, șovăitor, timid.
Susțin propunerea Anei.
Sofy
Mulțumesc frumos, Adelaide!
''maci roșii îmi locuiesc
cu poveștile lor de iubire
orizontul nerostirii ''
Semn de placut popas!
Drag,
Îți mulțumesc pentru sugestie, Ana!
Voi ține cont de ea cât de curând. :)
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE