M-am rătăcit, Doamne!

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Am sorbit verdele pământului şi

mi-a sărutat gleznele;

în căuşul pietrei

am strâns, cu palmele goale,

stelele, cometele, tot Universul.

 

Mi-au prelins ochii

în roua fântânilor,

ca degetele unei lacrimi plânse

prin iarba cerului.

Zorii, dincolo de lumină,

i-au răsădit pe funii,

în amurgul norilor...

 

Când păsările au tăcut,

au crescut alte stele,

alte comete, alte universuri,

iar eu...

 

m-am rătăcit, Doamne!

[Nădejde Angelina]

O confesiune în care mă regăsesc! 

Admiraţie!

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Ce poezie caldă! Și ce imagini deosebite! Foarte frumos, Dragoș!

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Încântat de lectura făcută textului meu şi aici, doamnă Melania Briciu Atanasiu! Vă mulţumesc pentru semnul de trecere lăsat!

Complimente,

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Vă mulţumesc, doamnă Sofia Sincă, pentru lectură şi apreciere! Vă mulţumesc şi pentru cuvintele lăsate în pagină! Mă bucur dacă v-a plăcut!

Consideraţie,

[Sofia Sincă]

Într-un moment de rătăcire există dorința de a trece prin întregul univers. Purtând povara lui ne socotim răspunzători de toate transformările suferite. La capătul de sus al scării ne vor trezi visurile realității.

Un poem frumos, subtil, alcătuit cu romantism și trăire.

Sofy

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Mulţumesc mult, Ana! Încântat de trecerea ta şi de cuvintele lăsate în pagină!

Complimente,

[Ana Cîmpeanu]

E minunat! Metafore emoţionante, elegante, sensibile, o confesiune foarte frumoasă. Îmi place mult

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Mulţumesc mult, Ada! Mă bucur dacă ţi-a plăcut! Îţi mulţumesc şi pentru aprecioere!

Complimente,