La poarta uitării

[Corneliu Neagu]

Privirea ta se zărește prin ceață,

din haos apare-n prelung asfințit,

de gându-mi vrăjit treptat se-agață,

pe brâul speranței mă simt răstignit.

De unde te-ntorci, tu mult prea dorită,   

eternă crăiasă, trecând peste timp?

la margini de vis îmi pari diferită –

precum o zeiță din vechiul Olimp!...

Trecutu-mi aduce doar reci amăgiri,

iar gândul, oprit pe chipu-ţi de ceară,

revine prin vreme-aducând amintiri,

cu visul uitat mai demult într-o gară.

Privind înapoi sunt cuprins de delir,

prin anii pierduți căutând nemurire,

din trupu-ți de zână să gust elixir,

prin oaze vrăjite plutind în neștire.

Din umbra tăcerii aș vrea să-nțeleg

de ce n-am rămas atunci împreună,

enigma plecării aș vrea să dezleg –

venea peste noi în strai de minciună.

Acum să te caut, gândesc că-i târziu,

trecutul ascunde prea multe secrete,

tărâmu-mpăcării rămâne pustiu,

la poarta uitării se-adună regrete.

 

[Amanda Spulber]

E frumos construită. Ritmul grav transmite tristețea și frământarea. Aș avea o mică sugestie. Aș înlocui "din sufletul meu" cu "sublimă idee" ca să poată fi schimbat "zeu" cu "zee". E doar o sugestie, autorul decide cum exprimă mai bine ideea.:)
La "să-o dezleg" sunt două variante pentru a păstra ritmul. Ori "să dezleg", ori "s-o dezleg". "Să-o dezleg" nu se poate citi legat.

În rest, îmi place poezia. Se simte talentul și munca din spatele ei.

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri și gânduri alese din partea mea, stimată doamnă Manuela Munteanu! Onorat de cuvintelele scrise în acest comentariu!

[Manuela Munteanu]

Amintiri,  minciuni, regrete, visare, iubire. Ingredientele unei poezii melancolice, așa cum ne-ati obișnuit. Frumos început de zi! V-am citit cu plăcere. Zi frumoasă vă doresc și eu!