Aici, acolo, pretutindeni
Te simt al fluturilor,
ca semn că iubirea există, visule!
Pe malurile apelor,
sub clar de lună, plutim împreună,
de mână cu cerul,
prin imaginile ce trec prin noi,
zărim ţărmul speranţei.
Ce frumoasă eşti,
mereu cu privirea căutând,
înconjurată de-o aură angelică,
răscolind lumile!
Sub cerul nesfârşit,
pe-un alt obraz al pământului,
suntem învăluiţi în mătasea
din care sunt întreţesute dorinţele.
Un dans în alb sunt ninsorile de clipe!
Ai în tine o putere colosală,
eşti lume din lumi fără de capăt,
ai descoperit ceva ce nu cunoşteai,
în acest triunghi al universurilor.
Unde eşti tu?- mă întrebi.
Aici, acolo, pretutindeni,
în inima noastră, iar tu,
acolo, aici, aproape, departe...
Despică-mi trupul şi satură-te de mine,
mergi pe fiecare centimetru din mine,
descoperă-mi sunetul
ce te-aduce mai aproape! - îmi şopteşti.
Te simt în valul mişcărilor,
împreună păşim în dansul sunetului nostru!
Eşti! Doamne ce minune, te aşteptam,
o lacrimă iarăşi îmi fură zâmbetul tău
şi mi-l aşează-n inimă!
Îţi cos inima de cer, o pânză infinită
în care-am să te prind
pentru a te picta în toate nuanţele vieţii!
În pas de dans, cu tine zidită-n mine,
pe aripile vântului,
spre lumea unde fiecare mişcare
înseamnă un sărut, noaptea nu există.
În mâinile tale neantul are un sens,
te ţin de mână, o flacară arde acolo,
luminând drumul,
o adâncire, o scufundare-n târâmurile unde
se-ascund iubirile netulburate.
Cum să mă eliberez? Ia-mi inima şi ai tot,
un schimb de inimi, dă-mi inima ta,
a mea demult îţi aparţine,
prezentă eşti, oricum, în fiecare gând,
aici, acolo, pretutindeni...
Adaugă un comentariu
Te simt în valul mişcărilor,
împreună păşim în dansul sunetului nostru!" Frumos poem!
Ia-mi inima şi ai tot
Mi-a fost dor de poemele tale, Irina!
Prozo-poemul iubirii. Trăire și simțiri, monolog cu inima și cu încătușarea ei în zidul de nesfărâmat al dragostei.
Am citit cu plăcere!
Sofy
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE