Ireal

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Pe întunecate ape, pe o volbură străină

Fantomatica mea umbră ‘nchipuirea îmi alină,

Arde-n bezna nepăsării şi durere îmi aşterne

Revărsând în chipuri hâde Zeul Mării ce ne cerne.

 

Urcă-n valul ce se sparge o stihie efemeră,

Gându’-nlănţuirii mele mă desfată pe-o galeră

Şi un arc de timp ucide în imaginea divină

O icoană - paradigmă pe tărâmul de ruină,

 

Iar o clipă e păcatul ce un maur dezveleşte,

Pe o lună vineţie într-un lac se oglindeşte...

Moartea cu a ei pecete ne străbate dezgolită,

În alhambre risipeşte o boemă fericită.

 

Ce e viaţa? O-ncercare, la o Poartă, ce străbate

Dialogul din Carmide în Sfârşitul care bate,

Chiar şi jocul îndoielii se agaţă-n amintire

În speranţa regăsită din pierduta nemurire.

[Vasilisia Lazăr]

Și eu o să închei spunând că o poezie bună e o poezie bună, indiferent în ce stil e scrisă. Am multe poezii scrise în stil clasic și știu că nu este simplu dacă vrei și să respecți prozodia, dar și să spui ceva, pentru că regulile te îngrădesc de multe ori, iar dacă reușești să spui ce dorești (bineînțeles, respectându-le), atunci înseamnă că ești poet. În rest, ori ești doar un bun versificator, ori încalci grosolan orice regulă, scriind niște versuri „ce din coadă au să sune” și nici măcar acolo nu sună cum trebuie, ori nu ești nimic. Am scris odată o poezie, deși nu prea aș numi-o poezie, despre cum și cât se scrie azi (bineînțeles, există și excepții).

Aceasta este scrierea despre care spuneam:

http://insemneculturale.ning.com/profiles/blogs/poetica

Poetica

Vai de mine, în neștire,

Metaforicesc poeții!

– Zicea unul*, cu acreală,

Și nițel nedumerit –

Metaforicesc stiharii,

De se coșcovesc pereții,

Ce să fie cu ei, frate?

Poate că s-au țăcănit?!...

 

Îi răspund, așa,-ntr-o doară:

Barzii metaforicesc!

Poeziile au sevă

Când stilistic glăsuiesc!

Și apoi, de când poema

Dăinuiește pe pământ,

Una doar i-a fost emblema:

Diadema la cuvânt!

 

Acum, de mă uit mai bine,

Tind să cred că-l înțeleg –

Când citesc pe câte unii,

Zici că rebusuri dezleg.

Doar cuvinte decupate

Și-ndesate-n pălărie,

Apoi, scoase la-ntâmplare

Și numite... poezie.

 

Stau și-mi chinui neuronii

Confuzată foarte tare;

S-ar cruci și dadaiștii

De atâta încifrare.

Tatonez, spre dibuire,

Un mesaj mult prea criptat,

Dar capitulez, la urmă,

Și distribui un citat.

 

Metaforicesc poeții

De când lumea, și se știe,

Fără metaforiceală,

N-am vorbi de poezie!

Unii suflă praf de stele,

Alții mută universuri,

Îngeri, fluturi, curcubeie,

Tot coboară peste versuri.

 

Și de vrei să îi guști miezul,

Caută-l, dacă ai unde!

Doar o coajă sclipitoare

În adânc nimic n-ascunde.

Dar ne gâdilă privirea

Și o punem în vitrină,

Că de-o bate în ea luna

Va aprinde-n jur lumină.

 

Alții, vrând ca să arate

Cum se scrie-o poezie,

Înșiră cuvinte fade,-n

Verticală, pe hârtie.

Nu tu rimă, ritm, fior,

De metaforă nici vorbă,

Doar cuvinte în decor,

Aruncate ca-ntr-o ciorbă.

 

Și să vezi umflat în pene

Atunci când vreo gospodină

Pe feisbuc, strigă alene,

„Ah, poete, e divină! 

Poezie-adevărată!

O, see you, e genial!

Tare-aș vrea s-o văd odată

Pe hârtie! Bestial!”

 

                *

Asta e în țara noastră:

Tot românul e poet!

Și n-ar fi nicio problemă

De-ar scrie doar în caiet,

Însă, edituri o mie

Se întrec să-l tipărească,

Să nu mai vorbim de critici,

Pe bani, gata să-l slăvească.

                 

                  * 

Metaforicesc poeții

Când stângaci și când divin;

Unii mușcă veșnicia,

Alții scapă de venin.

Dar ce searbădă-ar fi lumea

Fără ei – bătrâni copii! –

Și ce goale ar fi toate,

Și ce triste… și pustii!...

unul* - este vorba despre poetul George Safir care, în poezia „Metaforicesc poeții”, s-a arătat cumva nemulțumit de ceea ce se întâmplă astăzi în poezie. „Poetica” mea vine ca un răspuns sau ca o completare a ideii, dar într-un registru personal.

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Ceea ce am vrut eu să reliefez în comentariul meu este faptul că există o scară valorică în domeniul literar de care nu numai că nu se ţine cont dar este, într-o oarecare măsură, blamată invocându-se invariabil modernismul şi contemporaneitatea... ceea ce cred a fi fals. Şi am explicat că la baza modernismului stă clasicul. Cel puţin, asta este părerea mea. Am găsit oameni care în domeniul literar spun nimic, dar care blamează pe toate căile scrierea clasică... argumentul fiind vechimea. Să fim serioşi... sunt foarte mulţi cei care nu au citit mai nimic din clasici. Şi acest lucru se vede. Cum să-ţi permiţi să blamezi ceva despre care tu nu ştii nimic?

În poezie... se scrie liber, mult, pentru că a scrie clasic implică multe cunoştinţe de limbă, de prozodie etc. pe care nu toţi le au... şi pe care mulţi nu caută a le învăţa. Există multă superficialitate... şi asta o spuneţi şi dumneavoastră când afirmaţi că se scrie prea mult şi în mare parte prost. Aşa este! Sunt de aceeaşi părere, stimată doamnă da Coza.

Cât despre mine... nu mă consider a fi poet (nu pot decât să vă mulţumesc pentru complimentul făcut, acela de a mă numi poet). Şi mie mi-ar place să se spună despre cei de astăzi că au reprezentat un reper, însă, permiteţi-mi să fiu scepticul de serviciu în cazul acesta.

Acestea fiind spuse... VĂ UREZ UN AN NOU CU GÂNDURI BUNE!

Complimentele mele,

[Vasilisia Lazăr]

Am stat mult și m-am gândit dacă să adaug și „genii”. E adevărat, geniile nu pot fi copiate, egalate sau depășite, dar asta la timpul lor sau un timp după, însă nu se poate rămâne la acel stadiu mereu. Cineva a inventat avionul, a fost un geniu, dar, cu timpul, au venit alții și au îmbunătățit invenția. Tot respectul și admirația pentru acei promotori, și când vorbesc despre ei, indiferent de domeniu, o fac cu oarecare smerenie, nici pe departe nu le-aș contesta sau anula meritele, dar aș vrea ca și despre noi să se spună că am adus ceva nou, reper pentru generațiile următoare. Poate că se scrie prea mult și în mare parte prost, poate că ne aflăm în situația de a risipi grâul prin mormanele de neghină, poate...

Tot respectul meu pentru d-voastră ca poet, era doar o opinie.

Cu drag,

[Iordachescu Dragos Nicolae]

În principiu şi eu văd lucrurile ca dumneavoastră, doamnă da Coza... aş face, totuşi, o remarcă referitoare la geniu: cred că geniul este atemporal şi, plecând de la aceasta părere personală, dacă din literatura română scoatem clasicii rămâne... mai nimic. Cred că ei au fost baza, postamentul literaturii române.

Mă duce gândul la Macedonski cel ce ne-a adus versul liber... înainte de toate a scris poezie în formă clasică.

Şi nu oricum...

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Complimente, doamnă Augusta Cristina Călin. Dacă aţi considerat adevărat textul meu nu-mi rămâne decât să mă bucur.

[Vasilisia Lazăr]

Domnule Iordăchescu, clasicii ne-au fost modele, unii sunt încă de neîntrecut, totuși datoria noastră este aceea de a-i depăși. Ei rămân buni/foarte buni/genii pentru timpul lor. Noi avem timpul nostru. Cei de după noi îl vor avea pe al lor. Aceasta e părerea mea.

[Chris]

Mi-a plăcut acest tablou ireal.

Ce e viaţa? O-ncercare,

Adevărat!

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Vă mulţumesc, doamnă Mihaela Roxana Boboc! Încântat de aprecierea dumneavoastră!

Consideraţie,

[Mihaela Roxana Boboc]

Viața, ca o încercare. Multe umbre, frumos înlănțuite în versul clasic.

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Domnule da Coza,

Nici pe dumneavoastră nu vă pot contrazice. Este cum ziceţi dumneavoastră, dacă aşa consideraţi!

Vă mulţumesc de trecere şi vă aştept comentariile în continuare!

Consideraţie,