De s-ar vărsa iubirea-n Timp,
Am fi lucizi a plămădi
Noi sorți pe căi de anotimp,
Minuni din scrum am reclădi.
Străini de-al patimilor lut,
Sfios, ca-n ziua cea dintâi,
Ne-am rupe pasul de trecut,
Am pune duh la căpătâi.

Prin viață trece un izvor
Cu apă vie, de trăit.
Eternu-i murmur curgător
E-al clipei dulce tresărit,
Ce-ascunde lacrimă de stea,
Dar și ciulini ce ne înghimp.
Amarul apei n-ar durea,
De s-ar vărsa iubirea-n Timp.

În tihna vieții n-ar mai fi
Deșertăciuni cu trup de fum,
Nici iadul milei n-am cerși
Din al iluziei parfum,
Alint cu gustul de nuia,
Ce știe jar a izvodi
În gândul fiecăruia.
Am fi lucizi a plămădi.

I-atâta freamăt în iubiri,
C-ar fi păcat să te-adâncești
În groaza unei risipiri
Din amăgirea că trăiești
Fior pulsat doar într-un cord,
Un gong bătut în contratimp,
Când poți zidi, din sud în nord,
Noi sorți pe căi de anotimp.

Să ardem viața-n foc de DOR,
Cuvânt sublim ce-a tot fost spus,
În rădăcini coborâtor,
Să zbori, scânteie, tot mai sus.
Și-așa, pe drum brăzdat de sori,
Înalt, că te-ai putea gândi
C-ai să te stingi și-ai să cobori,
Minuni din scrum am reclădi.

Destin - hulub ce-și cată stol,
Cu sufletul purtat de ploi,
Pe bolta vieții dând ocol,
Să se împartă-avid la doi,
Ne cere mult, ne cere dens,
Cu glas de tunet rezolut,
Să dăm trăirilor un sens,
Străini de-al patimilor lut.

Ce-nseamnă-n viață ,,a fi pur"?
Să te topești în ani zâmbind,
S-apari ca aurul în ciur,
Prin nopți obscure-ascuns, sclipind,
În brațe să cuprinzi un vis,
În focul vetrei să-i rămâi
Cu fapta omului decis,
Sfios, ca-n ziua cea dintâi.

Colindători prin amintiri,
Pierdute căi cu trup de ciob,
Să nu pierim în opintiri
Cu Luna piatră-n lanț de rob.
Dacă am ști ce palme moi
Prezentul cald și-a desfăcut!
Din drumuri reci spre înapoi,
Ne-am rupe pasul de trecut.

Belșugul clipei să-l sporim,
Risipă strânsă în șirag
Și-atât de tare să trăim,
Încât să chiuim de drag
Scăldați cu totul în frumos,
Din creștet, până în călcâi,
Din inimă, până la os.
Am pune duh la căpătâi.

Am pune duh la căpătâi,
Ne-am rupe pasul de trecut
Sfios, ca-n ziua cea dintâi,
Străini de-al patimilor lut,
Minuni din scrum am reclădi,
Noi sorți pe căi de anotimp
Am fi lucizi a plămădi,
De s-ar vărsa iubirea-n Timp.

Vizualizări: 122

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Manuela Munteanu pe Aprilie 19, 2023 la 3:37pm

Vă mulțumesc, doamnă Denisa Curea Popa și domnule Ghiță!

Comentariu publicat de Chris pe Aprilie 19, 2023 la 10:41am

frumos! amploarea este impresionanta!

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Aprilie 19, 2023 la 8:41am

Versuri cu parfum de primăvară ce curg în armonie deplină. Felicitări și gând bun!

Comentariu publicat de Manuela Munteanu pe Aprilie 16, 2023 la 10:39pm

Sărbători fericite, doamnă Floare! Mă bucur că v-a plăcut glossa mea!

Comentariu publicat de Manuela Munteanu pe Aprilie 15, 2023 la 10:47pm

Mulțumesc mult pentru comentariu,  doamnă Ana Cîmpeanu! Sărbători fericite!

Comentariu publicat de Manuela Munteanu pe Aprilie 15, 2023 la 10:47pm

Vă mulțumesc domnule Vasile Lucian Tatar!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 600 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub palma rănită a florii albastre a utilizatorului gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog click VIII a utilizatorului Mihaela Popa
cu 10 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Învață să nu mori a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 12 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec pentru Inia Dinia a utilizatorului Tudor Cicu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Cântec pentru Inia Dinia a lui Tudor Cicu
cu 12 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub palma rănită a florii albastre a utilizatorului gabriel cristea
cu 12 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub palma rănită a florii albastre a utilizatorului gabriel cristea
cu 12 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub palma rănită a florii albastre a utilizatorului gabriel cristea
cu 12 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Învață să nu mori a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 12 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rămăsese să-ți răspund a utilizatorului Tudor Cicu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Învață să nu mori a lui BOTICI GABRIELA
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Ðe vrei s-atingi limanul a lui Monica Pester
cu 12 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noi a utilizatorului Alina Ilie
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Noi a lui Alina Ilie
cu 12 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Învață să nu mori a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Sub palma rănită a florii albastre a lui gabriel cristea
cu 15 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub palma rănită a florii albastre a utilizatorului gabriel cristea
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Învață să nu mori a lui BOTICI GABRIELA
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Alina Ilie
cu 18 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec pentru Inia Dinia a utilizatorului Tudor Cicu
cu 18 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor