Glossă

[Manuela Munteanu]

De s-ar vărsa iubirea-n Timp,
Am fi lucizi a plămădi
Noi sorți pe căi de anotimp,
Minuni din scrum am reclădi.
Străini de-al patimilor lut,
Sfios, ca-n ziua cea dintâi,
Ne-am rupe pasul de trecut,
Am pune duh la căpătâi.

Prin viață trece un izvor
Cu apă vie, de trăit.
Eternu-i murmur curgător
E-al clipei dulce tresărit,
Ce-ascunde lacrimă de stea,
Dar și ciulini ce ne înghimp.
Amarul apei n-ar durea,
De s-ar vărsa iubirea-n Timp.

În tihna vieții n-ar mai fi
Deșertăciuni cu trup de fum,
Nici iadul milei n-am cerși
Din al iluziei parfum,
Alint cu gustul de nuia,
Ce știe jar a izvodi
În gândul fiecăruia.
Am fi lucizi a plămădi.

I-atâta freamăt în iubiri,
C-ar fi păcat să te-adâncești
În groaza unei risipiri
Din amăgirea că trăiești
Fior pulsat doar într-un cord,
Un gong bătut în contratimp,
Când poți zidi, din sud în nord,
Noi sorți pe căi de anotimp.

Să ardem viața-n foc de DOR,
Cuvânt sublim ce-a tot fost spus,
În rădăcini coborâtor,
Să zbori, scânteie, tot mai sus.
Și-așa, pe drum brăzdat de sori,
Înalt, că te-ai putea gândi
C-ai să te stingi și-ai să cobori,
Minuni din scrum am reclădi.

Destin - hulub ce-și cată stol,
Cu sufletul purtat de ploi,
Pe bolta vieții dând ocol,
Să se împartă-avid la doi,
Ne cere mult, ne cere dens,
Cu glas de tunet rezolut,
Să dăm trăirilor un sens,
Străini de-al patimilor lut.

Ce-nseamnă-n viață ,,a fi pur"?
Să te topești în ani zâmbind,
S-apari ca aurul în ciur,
Prin nopți obscure-ascuns, sclipind,
În brațe să cuprinzi un vis,
În focul vetrei să-i rămâi
Cu fapta omului decis,
Sfios, ca-n ziua cea dintâi.

Colindători prin amintiri,
Pierdute căi cu trup de ciob,
Să nu pierim în opintiri
Cu Luna piatră-n lanț de rob.
Dacă am ști ce palme moi
Prezentul cald și-a desfăcut!
Din drumuri reci spre înapoi,
Ne-am rupe pasul de trecut.

Belșugul clipei să-l sporim,
Risipă strânsă în șirag
Și-atât de tare să trăim,
Încât să chiuim de drag
Scăldați cu totul în frumos,
Din creștet, până în călcâi,
Din inimă, până la os.
Am pune duh la căpătâi.

Am pune duh la căpătâi,
Ne-am rupe pasul de trecut
Sfios, ca-n ziua cea dintâi,
Străini de-al patimilor lut,
Minuni din scrum am reclădi,
Noi sorți pe căi de anotimp
Am fi lucizi a plămădi,
De s-ar vărsa iubirea-n Timp.

[Manuela Munteanu]

Îți mulțumesc, Amanda!

[Manuela Munteanu]

Vă întâmpin cu drag, doamnă Nikol!

[Manuela Munteanu]

Vedeți? Fiecare spune ce simte. :)

[Dinca Valerian]

Nu este vorba despre lauda, este ceea ce simt. Cand nu simt, spun asta fara inconjur, cred ca s-a observat. De data aceasta remarc o filozofie/metafora in aproape fiecare vers si o preocupare pentru rime un pic mai altfel. Este o lucrare buna.

[Manuela Munteanu]

Dacă ați ști cât mă bucur că vă place! De cele mai multe ori, nu lauda este importantă, ci faptul că vine de la o anumită persoană. Vă mulțumesc mult,  domnule Valerian Dincă! 

[Dinca Valerian]

Nu stiu ce sa apreciez mai intai. Dar stiu ce-mi place cel mai mult "Amarul apei n-ar durea" Plecaciune!

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc mult, doamnă Vasilisia! Cu încântarea vizitei...

[Vasilisia Lazăr]

Felicitări, Manuela! Frumos, frumos!

[Manuela Munteanu]

Da, este o depășire a ultimelor mele limite. M-am bucurat s-o scriu, dar mai ales c-am terminat-o.  Îți mulțumesc mult,  Augusta!

[Manuela Munteanu]

Cu parfum de primăvară? Mulțumesc pentru compliment,  domnule Corneliu! Dacă cuprinde și parfum tema dominantă, nu pot decât să mă bucur. Onorată de vizită!