Peste toţi şi peste toate

Trece clipa ca şi vântul,

În cuvinte adunate

Se ascunde legământul.

Adevărul se cufundă

Unde viaţa amăgeşte,

Pe a timpului secundă

Te găseşti şi te găseşte.

 

În a cerului arsură,

Între stele misogine,

În genune dispărură

Vorbe vechi din sibiline

Şi se duseră odată

Într-un fel abandonate

De-o zeiţă alungată

Peste toţi şi peste toate.

 

Iar în timpul ce se scurge,

Trece apa călătoare

Tot aşa cum viaţa curge

În a veacului chemare.

Tu venind de pe niciunde

Depănând uşor pământul,

În altare muribunde

Trece clipa ca şi vântul.

 

O poveste se iveşte

În ecou... o altă lume -

O fiinţă adânceşte

Fără formele-i postume.

Te-mpresoară şi te-ncântă,

Şoapte dulci amalgamate,

Visul gol ce te avântă

În cuvinte adunate.

 

Pe cărări abandonate

Tu străbaţi o altă soartă -

Căutări amestecate

Ce te poartă la o Poartă,

Iar în noaptea-nsingurării

Tu slăveşti sfios cuvântul,

În fiordul nemuririi

Se ascunde legământul.

 

Azi, o zi ce mâine-i rece

În trecutul ce dispare,

Nepătrunsul se petrece

Ca o simplă întâmplare.

Se ridică-n umbra ceţii

O fantasmă ce inundă

Şi în roua dimineţii

Adevărul se cufundă.

 

În cuvântul din vechime

Ce în şoaptă se rosteşte

Tu găseşti o întregime

Ce pământul zămisleşte

Şi aşteaptă infinitul...

Iar în umbră arcuieşte

Alte zile - începutul

Unde viaţa amăgeşte.

 

Toate lucrurile-n sine

Pe pământ sunt trecătoare,

Iar în ceruri libertine

E fiinţa ce nu moare,

Ea aşteaptă câteodată

O durere furibundă...

Amintire agăţată

Pe a timpului secundă.

 

Vine vremea, vine clipa

Când povestea se sfârşeşte,

Moartea vine în risipa

Gândului ce nu gândeşte.

Este demonul din ramă

Spirit viu ce prigoneşte

Trup bătrân ca de aramă,

Te găseşti şi te găseşte.

 

Te găseşti şi te găseşte

Pe a timpului secundă,

Unde viaţa amăgeşte

Adevărul se cufundă.

Se ascunde legământul

În cuvinte adunate,

Trece clipa ca şi vântul

Peste toţi şi peste toate.

Vizualizări: 87

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Iordachescu Dragos Nicolae pe Decembrie 7, 2013 la 9:30am

Stimată doamnă Mihaela Roxana Boboc,

Glosa este lungă şi poate plictisitoare... însă îmi permit să vă amintesc că, fiind un gen al poeziei cu formă fixă, el trebuie să se încadreze într-un tipar specific. Eu am ales formula glosei în care strofa are opt versuri... de aici şi lungimea ei. Referitor la mesaj, acesta este cuprins în prima strofă - toate celelalte fiind "o povestire" a fiecărui vers ce alcătuieşte această primă strofă. Finalul este de fapt prima strofă scrisă invers... cred eu pentru a puncta mai bine mesajul poeziei.

Acestea fiind spuse, vă mulţumesc de trecere şi semnul de lectură!

Complimentele mele,

Comentariu publicat de Iordachescu Dragos Nicolae pe Decembrie 7, 2013 la 9:23am

Stimată doamnă Vasilisia Lazăr (da Coza),

Vă mulţumesc de trecere şi de lecturarea scrierii mele!

Aşa este, aerul pe care îl trădează glosa este un aer vechi... asta am şi vrut să obţin având în vedere existenţa ei (ca vechime).

Acum, luate lucrurile în altă ordine de idei, cred că în poezie nu există vechi şi nou... ci mai degrabă genuri diferite în formule diferite... funcţie de fiecare lector, cu ceea ce vibrează. În acelaşi mod şi autorul respectivului text - vibrează undeva cu ceea ce scrie.

Ca să susţin acest punct de vedere vă amintesc că şi clasicii au scris texte în vers alb şi vers liber (vezi Eminescu, Macedonski... ) deci...

Complimentele mele,

Comentariu publicat de Iordachescu Dragos Nicolae pe Decembrie 7, 2013 la 9:14am

Vă mulţumesc de trecere, doamnă Iris Marinov!

Mă bucur de prezenţa dumneavoastră pe pagina mea!

Complimentele mele,

Comentariu publicat de Iordachescu Dragos Nicolae pe Decembrie 7, 2013 la 9:12am

Stimată doamnă Sofia Sincă,

Am încercat să îmbin caracterul gnomic al glosei cu ritmul şi măsura acesteia (acestea făcând parte din tiparul glosei ca şi poezie cu formă fixă)... după cum ştiţi, glosa fiind o formă a artei poetice specifice sec. XIV - XV. Poate de aici şi aerul arhaic pe care îl are... sincer să fiu, chiar acest efect am dorit a-l da lectorului. Se pare că am reuşit.

Vă mulţumesc de comentariul sincer şi aştept cu interes la următoarele postări punctul dumneavoastră de vedere.

Complimentele mele,

Comentariu publicat de Mihaela Roxana Boboc pe Decembrie 7, 2013 la 12:03am

Iar în noaptea-nsingurării

Tu slăveşti sfios cuvântul - frumos! 

E scrisă frumos dar prea lungă și se pierde mesajul pe parcurs.

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Decembrie 6, 2013 la 9:10pm

Corectă dar vetustă.

Drag,

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Decembrie 6, 2013 la 6:53pm

...prea eminescian. De fapt o glosă este o glosă. O poezie cu formă fixă. Este corect alcătuită, dar atât de arhaică.

Dar este părerea mea doar şi nu are importanţă ce-mi place mie.

Sofy

Comentariu publicat de Iordachescu Dragos Nicolae pe Decembrie 6, 2013 la 10:31am

Vă mulţumesc, doamnă Mihaela Popa!

Aşa este... suntem vremelnicii acestei lumi atinşi de fagurele eternităţii celeilalte lumi!

Complimente,

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 13 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 16 minute în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 28 minute în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia clarului de lună a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Rugă pentru pământ a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Ada Nemescu a postat o fotografie
cu 6 ore în urmă
Postări de log efectuate de Dacu
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Rugă pentru pământ a lui Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Singurătate a utilizatorului Dacu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Singurătate a lui Dacu
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor