Era ceasul când Dumnezeu
Sătul să facă lucrurile perfect
Strângea plictisit în pumn
Ultimele raze de soare

Atunci m-am desprins de crisalidă
Urlând că vreau înapoi
În braţele fără de început şi fără de sfârşit
Ale neantului
Întrebând mereu
De ce? De ce?
Dar El, Dumnezeu, mi-a spus
Trebuie!

Mai întâi mi-au crescut ochi
Şi-n ei mi s-au rostogolit de-a valma
Ziua şi noaptea
Făcându-mi pupilele să pulseze adaptativ
Dând sisific din lumina continuă a zilei
În lumini ce ţintuiau punctiform
Cerul vineţiu al înnoitelor legăminte

Ştiam deja culorile pe de rost
Când am întrebat din nou
De ce?
Şi mi s-a spus iar
Trebuie!

Atunci mi-au crescut aripi de gând
Le-am înmuiat îndelung în călimări adânci
Ce mă ademeneau frenetic la fiecare zbor
Îngreunându-mi zbaterea între cer şi pământ

La ultima zvâcnire spre înalt
Aripile deja gri s-au fărâmiţat
Căzând peste pământ – cenuşă

Cu sufletul risipit în atomi
Aproape că mi se făcuse dor să fiu
Când am simţit crisalida pulsând
Ochii crescându-mi
Aripile de gând renăscându-mă
Şi totuşi am întrebat
De ce?
În urma mea nu rămâne oricum nimic

În urma ta rămân zboruri
Mi-a răspuns.

Vizualizări: 354

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Iunie 16, 2017 la 10:07pm

Doamna Vişan, mă copleşiți :)! Vă mulțumesc că ați înțeles alături de mine rostul zborului!

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Iunie 16, 2017 la 10:05pm

Domnule da Coza, mă bucur că v-a plăcut! Mulțumesc!

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Iunie 16, 2017 la 10:03pm

 :)))) Mulțumesc pentru lectură, Gerra! Ai dreptate, mare oț :), toate or fi cu un rost...

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Iunie 16, 2017 la 10:00pm

Doamna Merca, dacă n-ar fi căderile, pesemne că n-am iubi zborul... Vă mulțumesc!

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Iunie 16, 2017 la 9:58pm

Doamna Sofy, mă răsfățați, deşi îmi era puțin teamă că o să îmi tăiați... aripile :)! Dar ați înțeles perfect clipa fluturelui, vă mulțumesc!

Comentariu publicat de Chris pe Iunie 16, 2017 la 6:32pm

meditaţie pe marginea existenţei

foarte frumos construită...

Comentariu publicat de Marioara Visan pe Iunie 16, 2017 la 2:11pm

" In urma ta raman zboruri" Ce poate fi mai profund? Ma inclin cu respect.

Cu drag.

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iunie 16, 2017 la 2:07am

Un frumos și constant discurs poetic!

da Coza

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Iunie 15, 2017 la 7:10pm

... înțelept oțomanul de Tătuca!:))) Știe El ce știe! Numa noi jucăm în buiestru până prindem șpilul!.... Apoi ni place! :)))))

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Iunie 15, 2017 la 3:13pm

Sensibil, frumos, Nikol! Zbor și cădere... ai creat imagini inedite.

Am citit cu mare drag

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul acesta au donat:

Gabriela Raucă - 500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamnă...Toamnă... a utilizatorului Dacu
ieri
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valențe a utilizatorului Costel Zăgan
ieri
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamnă...Toamnă... a utilizatorului Dacu
ieri
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și dacă... a utilizatorului Monica Pester
ieri
Lui Costel Zăgan i-a plăcut profilul lui Costel Zăgan
Vineri
Postare de log efectuată de Maria Mitea
Joi
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pendulul lui Shakespeare a utilizatorului Costel Zăgan
Joi
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamnă...Toamnă... a utilizatorului Dacu
Miercuri
Utilizatorului Dacu îi place postarea pe blog Pendulul lui Shakespeare a lui Costel Zăgan
Miercuri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pendulul lui Shakespeare a utilizatorului Costel Zăgan
Miercuri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În pas cu toamna a utilizatorului C.Titi Nechita
Miercuri
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Și dacă... a lui Monica Pester
Marţi
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog apus sub soare a utilizatorului bolache alexandru
Luni
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și dacă... a utilizatorului Monica Pester
Luni
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nu-mi frânge inima cu văzduhul a utilizatorului Maria Mitea
Luni
Maria Mitea şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
Luni
Postare de log efectuată de Monica Pester
Oct 26
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec amar a utilizatorului BOTICI GABRIELA
Oct 26
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Momente meteo a utilizatorului Costel Zăgan
Oct 26

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor