La poarta vechiului cimitir s-a oprit o fanfară.
Cine o plăteşte? Spune cineva?
Eu ştiu cine va plânge, cine va dansa,
Seara cu fum de tămâie coboară.
Se cântă prea vesel, prea strident,
Ochiul Lunii atent
Vede cum cad secerate
Din cer, păsările iubirii toate.
În cimitir, nu mai sunt morţi, nici morminte,
Iarba acoperă cruci, lespezi negre,
Vine moartea timid să întrebe:
Unde-i ducem pe cei căzuţi de azi înainte?
Nu ştim, fanfara n-are răspuns!
A plecat uşor pe linia ferată,
Bariera a rămas neridicată,
Sufletul nostru s-a dus,
În vârful turlei, să vadă
Cum oraşul se- aprinde luminoasă clepsidră
De vieţi şi de vise devorare avidă,
Candela timpului cât oare să ardă?
Adaugă un comentariu
trist, dar frumos!
Ce trist! :(
Am rezonat cu starea și mesajul poetic transmis.
O vibraţie amară sensibilizează trăirile poetului şi ale noastre, acel capăt al lumii, drep pentru care poemul ajunge la inima cititorului cu o simțire afectivă, din această defulare personală.
Poemul are frumusețea sa, prin tristețea pe care o emană.
Aprecieri,
Sofi
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE