dorinţă de Crăciun

[teodor dume]

aveam încredere oarbă în oameni şi
iubeam florile pisicile şi câinii
iubeam zborul şi ferestrele
deschise larg
o iubeam pe mama
îl iubeam şi pe Dumnezeu
dimineaţa la amiază şi seara

îmi iubeam singurătatea

ştiu c-am păcătuit
în fiecare zi
mai trăgeam un blestem după mine
şi-mi descompuneam ura în jurăminţi
ba uneori mă răsteam la Dumnezeu
chiar şi atunci când mama
îşi alunga frica iubindu-mă...

oricum m-aş gândi oamenii au dreptate

sunt bestial şi arogant nu ţin cont de nimic
uit şi ultimul detaliu dar am senzaţia
că viaţa începe din mine...

uneori nu înţeleg multe lucruri
înnoptez în umbră
şi totuşi
îmi doresc să redevin copil
doar atât cât
să mă pot ridica în picioare
şi să o strig pe mama

toate luminile s-au stins

îmi acopăr liniştea cu noapte
clopotele nu mai bat
mă sting încet ca un asfinţit
şi mă gândesc la tine
mamă

[teodor dume]

iris marinov,

sigur că da. sunt momente în care ne oprim şi cu durere constatăm că nu mai suntem ceea ce am fost.

mulţumesc frumos

sărbători fericite!

[Sofia Sincă]

Tot trist... tot deprimant, bazat pe autoreproşuri. Toţi greşim şi Dumnezeu ne iartă. Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei. Dar poetul rămâne trist cu gândul la copilărie şi la mamă...

Apreciere pentru alcătuire!

Sofy