Destin tragic

[Eftimie Gheorghe]

Manole ziditorul se odihniște-n tină

Deasupra lui se-nalță cetate de lumină,

Un cer ce strălucește și-i luminat de stele

Iar el ca un luceafăr e-acuma printre ele,

De secole Manole se duse întru domnul

Și ne-ncetat arhangheli îi privegheară somnul

Ca ochiul rău ce-ntr-una se tot holba eteric

Să nu-l deoache iarăși cu rău și întuneric.

Ca dup-atâta muncă tenace și febrilă

Să nu-l recompenseze cu aripi de șindrilă.

Cinstindu-l pe Manole păstrăm în amintire

Pe cel ce din femeie făcuse mânăstire

Un loc de-nchinăciune ce te-aștepta în prag

Cu pâine și cu sare și-mbrățișări de drag

Femeie ce sfințește a lumii verticală

Cu frumusețea-i caldă și haru-i de vestală,

Soție, mamă, soră oricum ați vrea s-o luați

Ea stăpânește lumea condusă de barbați.

……………………………………………….

Dar vremurile-s calpe și dinspre Capitoliu

Se-aud cuvinte aspre și pline de orgoliu,

Ce ne indică țara dând naștere la bârfe

Ca locul de plecare al miilor de târfe.

Că-i cinstea de vânzare că totul are-un preț

Că merităm de-a pururi cel mai adânc dispreț.

Că-i România plină de pești și de procleți

Și nu se zidesc Ane… se vând la proxeneți.

 

[Eftimie Gheorghe]

Mulțumesc doamna Vasilisia, sunt întru totul de acord!

[Vasilisia Lazăr]

Da, așa cum spunea și Valeria, e antiteza între trecut și prezent. Iar cu privire la meșterul Manole, el e doar un simbol al sacrificiului pentru creație. Manole simbolizează ideea că o creație unică prin frumusețe și trăinicie este totdeauna rodul sacrificiului de sine, al jertfirii propriilor valori spirituale, în cazul său iubirea. Desi animat de patima creației, slăbiciunea umană îl cuprinde numai din dragoste profundă pentru Ana, atunci când invocă divinitatea să dezlănțuie stihiile naturii ca s-o oprească din drum. Patima pentru creație însă îl face dârz și tenace și, deși este tulburat sufletește, deși durerea este nimicitoare, el își zidește soția, hotărât să-si împlinească menirea artistică. Geniul e mai presus de uman.

Aș vorbi o săptămână despre această baladă și toată simbolistica ei.

Dacă ne întoarcem la poezia de față, cred că esența stă în ultimul vers: „Și nu se zidesc Ane… se vând la proxeneți” . Bărbații, în loc să creeze ori să construiască lucruri durabile, se ocupă cu...

În esență, mi-a plăcut.

[Eftimie Gheorghe]

Doamnei Sincă să-i descrețesc fruntea îi ofer această epigramă:

Ofertă

Manole-a spus că poate să zidească

O mânăstire și mai pricopsită,

Că-i place foarte tare să muncească

Și i-a rămas amanta nezidită.

[Eftimie Gheorghe]

Mulțumesc mult doamna Valeria!

[Valeria Merca]

Unicitatea baladei românești Mănăstirea Argeșului, culeasă de Vasile Alecsandri, în ceea ce privește valoarea artistică, este legată și de perfecțiunea edificiului creștin - unic prin arhitectonica sa - Mânăstirea de la Curtea de Argeș. Am savurat această baladă/ legendă, încă de pe vremea când ne-a fost predată la școală: Ana, un erou de excepție, cu un destin predestinat. Ce s-a dorit cu această poezie este o antiteză între trecut și prezent. Dar nu numai atât. Mi-a plăcut, în mod deosebit: 

... „Cinstindu-l pe Manole păstrăm în amintire

Pe cel ce din femeie făcuse mânăstire

Un loc de-nchinăciune ce te-aștepta în prag

Cu pâine și cu sare și-mbrățișări de drag

Femeie ce sfințește a lumii verticală

Cu frumusețea-i caldă și haru-i de vestală,

Soție, mamă, soră oricum ați vrea s-o luați

Ea stăpânește lumea condusă de barbați.” ...

[Sofia Sincă]

Fiecare cu părerea lui. Eu aș putea spune că Manole era un nepriceput și un mistic, dacă el a crezut că doar zidind-o pe Ana va putea face mănăstirea. Și cum o mai iubea, când Ana se văita că o dor mijlocelul și țîțișoarele, iar el zidea... și zidea... Ăsta este derizoriu.

Însă este doar o legendă.

Nici o clipă nu am avut intenția să-ți iau versurile în derizoiu. Am sugerat doar că Manole, care și-a zidit iubita nu poate fi menționat într-un așa mesaj. Nici nu m-a dus mintea la mesajul pe care-l spui, deoarece eu sunt de altă părere când vine vorba despre dreptatea femeii.

Iar despre Capitoliu? Eu știu unul singur, la Roma, pe care l-am văzut când am fost acolo. Adică am văzut urmele sale. Poate o mai fi și prin alte părți, dar eu nu știu. L-ai scris cu majusculă, chiar. Vezi: ești confuz în mai multe locuri.

[Eftimie Gheorghe]

Nu este reproșul Capitoliului ci el ne reproșează ca toată Europa de altfel. Eu sunt sigur că zidirea Anei este o metaforă și nicidecum o realitate. Dar dacă așa priviți lucrurile atunci poezia trebuia să fie un denunț la DIICOT. Iar linia aia punctată trebuia să sugereze că mai sunt multe de spus deci cele patru versuri sunt un indiciu a ceva ce vă puteți imagina (dacă vreți) dar dumneavoastră căutați motive s-o duceți în derizoriu.Da puteați să-mi spuneți că trebuia insistat mai mult aici și ați fi avut dreptate. Dar celelalte reproșuri le găsesc nedrepte.

[Sofia Sincă]

Nu, nu am  înțeles asta, clar. Păi jumătate din text se referă la Manole. Am numărat versurile, sunt 26 în total: 14 versuri (mai mult de jumătate) elogiu lui Manole, 4 elogiu femeii și restul, reproș Capitoliului (Romei, deci Italiei) că nu respectă femeia, dar și bărbatul, români.

Că-i România plină de pești și de procleți

Și nu se zidesc Ane… se vând la proxeneți.

Unde este scris destinul tragic al femeii? În aceste două versuri?

Și nu înțeleg de ce atâta elogiu lui Manole, din acest punct de vedere?! El a stimat femeia? Atunci de ce i-a rezervat acel destin, deosebit de tragic? De ce a zidit-o vie?

Eu consider că ideea este doar în mintea ta, expunerea nu este clară. Dar mai așteptăm păreri.

Sofi

[Eftimie Gheorghe]

Poezia se referă la „destinul tragic” al femeii de-a lungul timpului.

Zidirea de care se vorbește în legendă am interpretat-o ca pe un omagiu adus femeii, respectată, iubită, adorată într-o lume normală și o închei cu situația actuală când vedem atâtea mijloace folosite pentru a o obliga la prostituție la distrugerea ei fizică și morală. Subiectul este atât de evident că numai un om de rea credință nu-l poate sesiza și nu un om de calitatea dumneavoastră, de aceea îmi cer scuze pentru explicații.

[Sofia Sincă]

Nu înțeleg ce vrei să spui. Spune clar, Eftimie Gheorghe, că nu e nici o supărare. Ai dreptul să-ți aperi creația, să purtăm discuții.

Desigur că eu am înțeles și altceva. Ți-am spus că sunt vreo 3 mesaje. Dacă la asta te-ai referit, că nu suntem destul de apreciați pentru ceea ce deținem ca avere națională, că vestigiile noastre și românii în general nu sunt corect luați în seamă, din punctul meu de vedere, trebuie să renunți la câteva versuri, și anume:

Femeie ce sfințește a lumii verticală

Cu frumusețea-i caldă și haru-i de vestală,

Soție, mamă, soră oricum ați vrea s-o luați

Ea stăpânește lumea condusă de barbați. - aici preamărești femeia, îi aduci elogii femeii în general când nu era cazul. Nu că nu ar merita, dar nu are ce căuta pentru un astfel de mesaj. La asta m-am referit când am spus că ai trecut de la un mesaj la altul.

Sofi