Decizie

[Vezi blog]

În seara asta nu vreau să scriu despre iubire
o las să plece cu ultimul dangăt de clopot
pe cărarea de care-mi este teamă,
nu-mi voi dezveli inima, din ea încă se
prelinge sângele unde suliţa otrăvită a trădării
s-a înfipt inaite de răsăritul stelelor,
spuneai că nu paşii prin ţărâna tăcerii
sunt argumentul că nu putem exista,
cred c-ai avut dreptate, neavând vreo ţintă
murim la primul capăt de pod,
mâinile mele sunt încă pline de zori
îmi curgea lumină printre degete şi totuşi
nu vedeam să te îmbrăţişez, sufletul tău era noapte,
cer înnorat, nu aveai glas, motiv pentru care ai plecat în tăcere
uitandu-mă cum ai făcut de fiecare dată
la porţile visului ce nu mi s-a arătat vreodată,
în seara asta câteva lacăte vor fereca cuvintele
îmi iau libertatea să-mi deschid pleoapele
şi după prima lacrimă să anunţ clopotarul
că pot privi prin întunericul fiecărui cuvânt
fără să-mi tragă clopotul!

[Ion Lazăr da Coza]

fără să-mi tragă, în van, clopotul!  aș adăuga eu.

La superlativ.

da Coza

[Sofia Sincă]

''mâinile mele sunt încă pline de zori'' - superb vers! Sublim chiar! Plecând de la el se mai estompează destinul tern, ca şi ideea neputinţei de a îmbrăţişa un suflet sloi, cuprins de întuneric. Mai rămâne doar supunerea şi visul care învinge.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

cer inorat - cer înnorat

Eu am privit prin lumina fiecărui cuvânt și am văzut poezia.

[gina zaharia]

trist și frumos!

lumina pe care clopotarul o  va împărți de câte ori îl vei anunța, se va răsfira pe timpul visului tău neterminat...

[Chris]

Foarte frumos domnule Ungureanu! :))