coboară toamna iubito

[paparuz adrian]

și cerul coboară

în fiecare zi

îmi țipă carnea pe oase

speranțe sângerez

în toate adormirile târzii

cicatricile inimii s-au adâncit

de când nu le-ai mai sărutat

și sufletul meu rebel

a devenit un canion

cutreierat numai de vulturi

 

pe aici

prin infernul arginților

bătăliile își schimbă

numai numerele de porți

iar acei zombie

de care fugeam amândoi

într-o altă viață

pe caii apocalipsei

încrucișează acum

spadele păcatului alături de mine

și nici măcar nu știu

sub ce flamură luptă

în numele cui?

 

coboară toamna iubito

prin mine plouă nostalgii

singurătatea mă fumează și râde

 

un singur porumbel mi-a rămas

dar știu că te va găsi

chiar și cu prețul vieții

o goarnă sună

spre altă bătălie alerg

 

 

 

 

 

 

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

A mai venit o toamnă și multe vor mai trece... :(

[Ion Lazăr da Coza]

Semn de popas.

da Coza

[Valeria Merca]

Coboară toamna... în sufletul poetului. Minunat!

drag popasul,

[paparuz adrian]

Sofia, poemul acesta a vrut sa transmita exact starea mea interioara de acum...poate nu e cel mai inalt poem al meu, dar reprezinta un prezent mai dificil

[paparuz adrian]

multumiri

[gina zaharia]

și sufletul meu rebel

a devenit un canion

cutreierat numai de vulturi

...

singurătatea mă fumează și râde

Prețuire, Adrian!

[Sofia Sincă]

Un poem de toamnă drăguț, adresat iubitei. Tocmai acestă adresare directă mi se pare cam banală... Am citit multe poeme mult mai bune la tine. Dar, o dată nu se pune.

Sofi