Ce blând este mohorul!...

[gabriel cristea]

Mi-e rădăcin-adâncă prin Geticul Podiș,
stejar ce-și poartă ramul întins până-n Regat
- Bisoca cea frumoasă, cu Penteleul viu -
ramificându-și norii, domol, la Istrul sfânt.
Pe Dobrogea cresc ghinde, la codrul Topolog;
Ciucurul lung vuiește prea fermecata apă
și aromesc toți teii învâltorați de zbor;
Câmpia în polenuri și-n zumzet se îmbracă.

Departe, o căruță cutreieră moșia,
cu caii-n strună fermă, ținută braț de bronz;
Se rumenește zarea de-atâtea raze-n horă
și dă laptele-n spume prin grâuri și prin orz.
Cum chiuie flăcăul, de se-nfioară Vraja,
căci nu știe - săracul - că va pleca pe front!
Trag zmeii în pădure, cu ochii lor de noapte,
și-aripi iscoditoare și-ascund hidosul clonț,
parcă vestind sfârșitul - ca un tăiș de bardă.
Frunzare cântătoare, tremurător pe vânt,
se arcuiesc în juru-i, cu raze stând să ardă.
S-a-ntins un pic pe iarbă și-ascultă,-adânc, izvorul.

S-a-ntins etern sub iarbă - Ce blând este mohorul!...
Se-nvârte universul, se răscolește lutul,
iar călătorul suflet se-ntoarnă iar acasă;
Și-un cal dintre aceia ce-aveau porecla zmeii,
bătrân ca un călugăr de schit înstejărit,
îi simte nălucirea, cu ochii săi de noapte;
Și parcă îl întreabă: ,,Dumitre, ai venit?''

[gabriel cristea]

Mulțumesc, doamnă Sofia Sincă! Din păcate, nu s-a mai întors niciodată!...

[gabriel cristea]

Mulțumesc tuturor celor ce s-au oprit să lectureze!

[gabriel cristea]

Valeria, mulțumesc pentru acest popas prin memoria timpului!

[Valeria Merca]

Înduioșător, tulburător de frumos! 

Admirație, Gabriel Cristea!

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Vasilisia! Poemul vorbește despre cel mai mare frate al tatălui meu. A căzut la Odessa... O lacrimă-i o candelă ce arde!

[Vasilisia Lazăr]

Din pământ suntem, în pământ vom merge.

S-a-ntins etern sub iarbă - Ce blând este mohorul!...

......................................................................................

Și parcă îl întreabă: ,,Dumitre, ai venit?''

Absolut remarcabil. Poți scrie un roman după acest poem. Iartă-mi lacrima!

[Sofia Sincă]

De data aceasta poetul și-a ales ca temă tabloul aspru al tânărului plecat la război, de pe magicele câmpii Dobrogene. O poveste tristă, o prăpastie creată între suferință fizică și sufletească, cu oftatul amar al pribeagului întors bătrân.

O poezie impresionantă prin esența ei, ce denotă vocabular bogat, cu multă artă în versificare.

S-a-ntins etern sub iarbă - Ce blând este mohorul!... - superb!

Cu deosebită apreciere,

Sofi