Ce-a fost... când nu mai sunt

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Când ceasul îmi va bate şi timpul se va stinge,

Pe tâmpla mea căruntă o lacrimă va ninge -

             Nisip... încet mă sfărm.

Dar voi atinge marea pe trupu-i de ispită,

O scoică va preface, în valuri adâncită,

             Albastrul unui ţărm.

 

Doar teiul mă va plânge cu dorul unei frunze,

Făptură nerostită din firul unei pânze,

             Şi totul va fi tern.

Mă voi aprinde-n torţe - lumină-n altă lume,

Voi încrusta pe trupuri copacii fără nume,

             Dar nu voi fi etern.

 

Mirosul de tămâie va trece iar prin stele,

Un anotimp va strânge în vraja unei iele -

             Cenuşa... mi-e cuvânt.

Ascuns în cetini albe, cum foşnetu-n pustie,

Voi dezlega povestea cu Luna argintie

            Ce-a fost... când nu mai sunt.

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Mulţumesc, Petre Ioan, pentru trecere şi aprecierea lăsată în pagină!

Cu stimă,

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Ada,

Mulţumesc mult de trecere şi cuvintele din pagină!

Complimente,

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Vă mulţumesc mult, doamnă Luminiţa Scotnotis!

Cu stimă,

[LUMINITA SCOTNOTIS]

am recitit cu incantare! admiratie

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Mulţumesc, Gina! Mă bucur dacă îţi place textul meu!

În privinţa recitării pot spune că nu sunt un bun recitator! Însă, ai dreptate în privinţa cenaclului, nu, nu este greu să vin! Îmi voi face timp şi ne vom cunoaşte!

Complimente,

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Mulţumesc frumos, Ligia, pentru compliment! Onorat!

Complimente,

[gina zaharia]

Dragoș, poezia ta strălucește! Are ceva albastru-argintiu, care ignoră vămile.

P.S.: Aș vrea să te aud recitând-o la cenaclul nostru:)  E greu, buzoianule?

[Ligia]

Vrăjită de versul tău!

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Aşa este, Vasilisia! Onorat de trecere şi cuvintele lăsate în pagină! Îţi mulţumesc mult!

Mă înclin,

[Vasilisia Lazăr]

Poeții nu mor niciodată!

Admirație!