Castelul sorții

[Camelia Ardelean]

S-au subțiat pereții de la castelul sorții,

Se scorojește varul și cerne pe pământ.

În palmele planetei, mâhnirea ia proporții,

Ni-s ochii cuiburi goale, pe gheața din cuvânt.

 

Sub coastele bătrâne a` jalnicului astru,

O inimă confuză șoptește-un ultim „tic”,

Se-nalță stăruința spre-a cerului pilastru –

Adepți ai veșniciei, din lanul de „nimic”.

 

Un lacăt greu ne-apasă pe muribunde clipe,

Sub tâmple de-ntuneric se zbate-un puls nebun.

Din spinii deznădejdii, de-ar înflori tulipe,

Ne-ar fi câmpia minții, neîndoios, tribun.

 

Prin parcul vechi de umbre se plimbă amintirea –

E singurul vestigiu salvat de sub nisip.

Corsarii disperării furat-au fericirea,

Și cruzi, au tăinuit-o-n al nopții perisip...

[Ion Lazăr da Coza]

Aliterație: nisip Pirații să fie corsarii?

disperării răpit să fie furat?

O poezie cu accent.

da Coza