Casa cu oglinzi

[Nikol MerBreM]

pe buza înserării
gândurile oamenilor fără o aripă
exersează zborul

amerizează des
în mări de poeme
cuvinte aurite
smulg luminii
făgăduințe

oglinzile joacă șah
sub pupile obosite
cedează visului

oglindă-oglinjoară
cine?

cine sunt?

a uitat să se întrebe
femeia cu gust de upgrade
seară de seară își lipește pe chip
femei tinere
omorându-se pixel cu pixel
de dragul unui poet

din când în când
fură potirul lui Hebe
și toarnă nectar contrafăcut
la mesele din Parnas

amanetând realitatea
pe criptosecunde de poleieli
smulse dintr-un oracol A.I. prost
fură cuvintele altora
și cu ele își țese haină nouă

pentru el

au aromă de vanilie și măr copt
de dragoste și cădere
îmbrățișează și cuceresc

oglindindu-se în slove
precum Narcis
poetul aplaudă straie-lipsă
însetat
mușcă din fructul oprit
furat din pomul cu litere

flic-flac
maimuțe zburătoare naive
supralicitând haruri
întregesc tragicul decor

plâng

casa cu oglinzi e în derivă
Doamne
oprește căderea
hoaței de cuvinte
mult a iubit

Themis își lustruiește balanța

prăbușit după un nor
Dumnezeu trist rostogolește o lacrimă
șterge de-a valma pixeli și cuvinte

Eva rușinată dă vina pe A.I.
ar vrea să găsească frunze
peste vârsta
de acum indecent de firească
în sfârșit se privește în oglindă
și plânge

precum pruncul în fașă

cuvintele furate se întorc în penițe
strălucind acolo unde se născuseră

prins în fapt
A.I. roșește
lepădându-și pielea după o piatră

te vor urî toți fiii ei

dezgustat de luciul spart
ce-l privește cu o mie de fețe
Adam naște versuri despre o altă Evă

femeia zâmbește cu zâmbetul ei
mai prețios decât pixelii șarpelui
s-a întors acasă
înfășurată în parfum de gutuie
scrie cu propriile cuvinte
despre cea mai bună prietenă
oglinda

[Costel Zăgan]

Poemul, strâns cu ușa de tăcerea din jur, sfarmă tot, și ia lumea de la început: bănuiește el ceva!

[Nikol MerBreM]

Celor care au lăsat semn de lectură, mii de mulțumiri pentru bucuria darului! 

Drag,

Nikol

[Nikol MerBreM]

Mulțumesc pentru apreciere, Chris! Așa este, echilibrul este important în toate. AI are rolul ei, dat de noi, exact cum dintr-un lemn putem face și vioară și armă. 

Drag,

Nikol

[Chris]

contemporan si frumos. AI are rolul sau si nu trebuie sa-i dam mai multa importanta decat este cazul.

[Nikol MerBreM]

Celor care au lăsat un semn de lectură, mulțumirile mele pentru răbdarea de a citi poemul și a-i recepta frământările!

Drag,

Nikol

[Nikol MerBreM]

Încântată de popas, doamna Carmen Popescu! Aveți dreptate, depinde de cititor. Și tot de noi, de fiecare, depinde în ce oglindă alegem să ne privim. Vă mulțumesc!
Drag,
Nikol

[Nikol MerBreM]

Bucuroasă de popas, apreciere și ecou, Gabriela, mulțumesc frumos! Citind comentarii ca acesta, mă simt mai puțin singură în această situație de a vedea lumea prin ochiul trist al acestui poem. E greu să știi ce ar ajuta mai mult, lumina sau tăcerea. Ar ajuta pe cineva adevărul gol-goluț ori ar răni doar? Nădăjduiesc că buna intenție și lumina voalată ar face diferența. Poate că un pericol și mai mare decât acela ca Eva să nu mai fie recunoscută de Adam este acela ca Eva să nu se mai poată recunoaște pe ea însăși, de noi înșine nu putem fugi la infinit, decât printr-o îngrijorătoare dedublare. Dar rostogolește Dumnezeu o lacrimă peste toate...

Drag,

Nikol

[Nikol MerBreM]

Dragă Vasilisia, probabil că în realitate sunt cazuri și cazuri, așa cum spui, dar eu am vrut să imprim personajelor din alegoria mea, o notă din cuplul primordial, în care Adam dă vina pe Eva și Eva pe șarpe, însă oricum, eu nu am scris poemul cu gândul să discriminez femeile, altfel n-aș fi ales salvarea din final. Dacă ar fi să aleg un destinatar simbolic, conștiința Evei ar fi. Dar eu cred că un poem, chiar dacă are mereu o muză (ideatică sau fizică), nu ar trebui să se rezume la un singur destinatar. În plus, alegoria e mai mult despre impostura și căderea din societate, decât despre planul aparent al cuplului, care, dacă ar rămâne în intimitate, nu ar trebui să ne încurce deloc, ar putea face uz de toate falsurile lumii, câtă vreme acestea îi privesc doar pe ei. Tema însă e cea a validării imposturii în văzul lumii, trăgând o întreagă casă/brand/societate în cădere și chiar dacă am pomenit în poem și falsul fizic (mai ușor de recunoscut), mai trist îmi pare falsul moral.

Dar să revin cu răspunsul referitor la subiectul A.I.! Nu știu dacă ar trebui să ne sperie inteligența artificială, eu cred că o putem folosi în multe feluri bune (de exemplu, una este să ai nevoie rapid de un scurt eseu informativ despre ceva, pe care mai apoi îl prezinți unui auditoriu, asumându-ți că e făcut de A.I, ca un punct de plecare pentru niște discuții pe subiect, și alta e să faci același lucru, lăsând să se creadă că tu ai făcut asta și asumându-ți cu nonșalanță aprecieri nemeritate). Dar se preferă reversul medaliei, probabil pentru că drumul îngust n-a fost niciodată plăcut. Eu cred totuși că un ochi treaz va afla în cele din urmă pe cine admiră, pentru că textele create de A.I. nu sunt altceva decât niște îmbinări de fraze și stiluri preluate de la alții. În spatele unui text oferit de un chatbot stă multă matematică, răspunsul se bazează pe modele predictive, dar chatbotul nu învață din experiență, nu devine original, ci copiază și combină informații deja existente pe Internet, scrise deja de alți poeți/prozatori/critici literari etc., în acord cu cuvintele-cheie din cerință. Spre exemplu, ca să rămânem în cheia parabolei mele, A.I. nu îi oferă Evei exprimări originale cu care să-l laude și să-l impresioneze pe Adam-poetul, ci doar o îmbinare ,,meșteșugită” de fraze scrise de alții pentru alți poeți și asta e valabil și în realitate, pentru orice text.  Dovada furtului intelectual înfăptuit cu A.I. (ori fără), în lipsa ghilimelelor și a sursei citate, se află azi la un click distanță. Spre exemplu, dacă furi paragrafe de critică literară, un om care citește mai mult în domeniu recunoaște repede anumite fraze preluate, dar și cei mai puțini avizați pot observa, uneori, e de ajuns să iei fraze/sintagme din text, să le pui pe Google și vei descoperi fraze întregi din diverse scrieri ale altor persoane, din care cel care utilizează A.I. citează fără să citeze. Acesta este pericolul utilizării A.I. în loc de cuvintele proprii, faptul că pur și simplu se ajunge la plagiat. Atât e de ridicolă realitatea, încât am putea râde dacă n-ar fi de plâns! Din acest motiv, cei care folosesc chatboți crezând că ei sunt creatori și sunt doar ajutați de un instrument la modă, se mint pe ei înșiși și își mint și publicul. Cred că e important să spunem asta, oprindu-i pe cei mai puțin cunoscători, de la această capcană. Nu e nicio problemă să folosim A.I., atâta vreme cât spunem că textul/imaginea sunt create cu A.I., este și asta un fel de creație, poate fi chiar interesantă sau pur si simplu un divertisment, dar problema e când îi lăsăm pe alții să creadă fals că zburăm cu penele noastre. De asta am și ales în cvasi-alegoria mea, să o scuz pe Eva ca victimă a cyber-șarpelui, în ideea că nu e conștientă de modul în care lucrează chatboții, deși, în realitate, poate Eva mea (ori, în replică, poate vreun Adam, cum spui) nici măcar nu mai are nevoie de un (cyber)șarpe ca să cadă.

Dar m-am lungit prea mult, deși mă bucur să pun cititorii pe gânduri (ăsta este rostul poemului). Cât despre Eva mea (ori despre Adam, de ce nu?), am ajuns până la urmă la concluzia că nu poți salva pe nimeni de el însuși. El/ea trebuie să o facă. Mulțumesc pentru feedback-ul pe subiect!

Drag,

Nikol

[Vasilisia Lazăr]

Și nu cred că ar trebui acuzată doar Eva. Există atâția Adami impostori, pe câțiva îi cunosc, unul a intrat în USR imediat ce i s-a dovedit un plagiat grosolan, dar nu e vorba doar de scris, vorbesc la modul general. Ba chiar cred că există mai mulți Adami care se arată ceea ce nu sunt decât Eve și mult mai multe Eve au fost păcălite de Adami decât invers. Părerea mea. Așa că de ce s-o înfierăm doar pe ea? Numai dacă acest poem a fost scris cu adresă, altfel e general valabil.

[Nikol MerBreM]

Poate că da, Vasilisia, poate că falsul a devenit banalitate și firesc, atât de mult încât nu ar mai trebui să ne mirăm, eu încă mă mir, mărturisesc că ceea ce simt când dau de straie-lipsă este stupoare și multă tristețe. Și mă întreb, oare dacă vom ajunge să nu ne mai mirăm, nu există și riscul să legitimăm, fără să vrem, impostura? Poate de asta mi-e cel mai teamă, pentru că atunci, încet-încet, ne facem parte din ea, fie că o aplaudăm, fie că îi minimizăm urâțenia. Urâtul este peste tot, de la fețe aparent frumoase, trase la indigo, care arată ca oricine altcineva, numai ca cea care se ascunde în spatele lor, nu, și până la cuvinte furate, fie că sunt puse în poeme, proză, comentarii literare, tot soiul de articole și cărți ori simple discursuri ori postări. E adevărat, cu toții avem mici fățărnicii și cochetării, altfel am avea două aripi, e greu să te asumi cu totul, de teama că vei fi respins, dar merită încercat sau măcar ar trebui să existe o limită, pentru că altfel ajungem să nu mai știm cine suntem cu adevărat. Și câtă liniște și câtă libertate îți oferă asumarea! Pentru mine falsul nu poate fi frumos și nici ajutător, ador seninătatea calmă din zâmbetul ochilor unei femei care a îmbătrânit frumos, în ciuda pielii stafidite, dar și stângăcia din vorbele unui om mai puțin cizelat, dar care își respectă, prin autenticitate și demnitate, interlocutorul. Furând cuvinte, Eva mea nu face decât să-l arunce pe Adamul ei în ridicolul de a aprecia o femeie care se împăunează cu penele altora, în timp ce amândoi vorbesc despre zbor. Cred că Blaga spunea, ,,cu penele altora te poți împodobi, dar nu poți zbura”.

Mă bucur că te-ai oprit asupra salvării Evei, am ales să o salvez în finalul poemului, pentru că eu o văd frumoasă exact așa cum este, fără măști, și mi-ar plăcea să se oprească din cădere, dar în realitate poate că ea continuă, anulând până și oarecum onorabilul resort al iubirii, prinsă doar în plasa propriei vanități. Nici nu știu dacă Adamul ei merită sau nu, poate că Eva nu i-a dat șansa să o vadă și să o iubească pe ea, cu adevărat. Îi oferă doar măști. În naivitatea mea, încă mai cred că el s-ar putea îndrăgosti de ea abia atunci, când s-ar descoperi luminii, dar am ales să-l creionez în varianta pe care o vedem mai des în jur și apoi, dacă am empatizat cu posibilul resort al Evei, iubirea, ar fi rezonabil să empatizez și cu resortul lui Adam, dezamăgirea. Revin și cu ce cred eu despre A.I.

Drag,

Nikol