Cafea amară

[gina zaharia]

Era mult ger, amarnic şi nătâng,
Prăpăstii se-ascundeau în ochiul stâng,
Dar îmi plăcea cafeaua ta amară
Din praf târziu cu armonii de seară.

Când am simţit că-ncep să mă înec
M-am agăţat de norul cel mai sec
Şi a plouat cu noi, a câta oară,
Cu hohot ars în dinastii de ceară?!

M-ai prins de mână ca şi cum nu știi
Că veacul nostru are doar o zi,
Dar ne-am pierdut în torţe-amăgitoare
Lâng-un pian şi-un semn de întrebare.

 Şi-acum simt gerul, încă n-a apus,
Căldura s-a-ndreptat în sens opus,
Şi-am îngheţat în straiele de nea,
Şi mi-am uitat mănuşa-n palma ta…

(din volumul „La est de tine”, 2016)

[gina zaharia]

Mulțumesc, Valerian! 

Ție, perfecționistului, îți spun că poezia e deja publicată în volum, dar uite, înlocuiesc expresia, de dragul creației în general.  

[Valeria Merca]

Cafea cu parfum de poezie. :)

Am citit cu admirație. 

[Ada Nemescu]

O poezie fără vârstă! Tandrețe și melancolie în metafore inspirate, foarte frumos!

[Dinca Valerian]

Fara cusur aceasta cafea amara. De preferat sa o bei dis de dimineata, pentru confort si buna dispozitie.

[Vasilisia Lazăr]

Gina, tu știi de când și cât de mult m-a fermecat această poezie. Eram pe Cititor de proză amândouă. Mă mir cum de ai publicat-o în carte așa târziu. De fapt, voiam să spun altceva. Că tu întotdeauna ai scris minunat, iar eu întotdeauna te-am admirat și apreciat. Superb!