Cămașa ta, amintirea ta

[Manuela Munteanu]

Da, încă mă mai gândesc la tine
și la toată magia dezamăgirilor
noastre, iubite al meu, nemaivăzut!

Nu-i așa că este minunat
parfumul acesta de iasomie,
singurul moft pe care îl port
pe sub cămașa ta albă?
Este ca un preludiu al amintirii degetelor tale pe clapele gâtului meu.
Ți-am pironit cămașa de pielea mea
cu dogoritorul cui al trecutelor dezmierdări,
așa... ca măcar ea
să-mi cunoască dedesubturile.

Ah! Uite cum buzunarul acesta
s-a culcat pe creasta dolofană
și zigurată a sânului meu!
A adormit, nătângul, legănat de sângele
ce-mi clocotește între
gânduri necuviincioase și dorințe.

N-are habar că va năvăli ca o jivină carnivoră,
febrilă și înfometată, ca o urgie roșie nesătulă,
neîmpăcată cu marile jumătăți de măsură
și va devora, până la ultima bucată,
amintirea ta, iar și iar, în fiecare zi...

[Manuela Munteanu]

În lectura autoarei

[petrut dan]

Ia uite câte reacții!!)) Ana, dacă știam, mai bine mă tămâiam!) O să cer voie când mai trec prin fața dvs, doamnă! Hai că nu mai știu la ce să comentez, la text sau la comentarii!))) Dincolo de dincolo mi-a plăcut acea „magie a dezamăgirilor”, cine a avut norocul sau ghinionul să nu o trăiască ar trebui să se teamă (era să scriu „nu degeaba poartă sabie”), lasă urme greu de acoperit. Ai o învăluire „sadică”, aș zice, dar, probabil, folositoare chimiei prin care combini nevinovatul parfum de iasomie pe care-l porți sub cămașa victimei cu preludiul romantic, deși mie îmi pare că, mai degrabă, gâtul tău se înfășoară în jurul degetelor dânsului, substituind pasiunea cu un ritual pe care îl știu de la animiștii africani, în care totul este permis, înclusiv durerea fizică, acum depinde și tu cum l-ai învățat, că presupun că nu v-ați limitat la „prima audiție”!) Noi acum vorbim literar, să se înțeleagă, ceea ce vă închipuiți voi, ca cititori, oricât v-ați dori, nu-i adevărat!) Zi-le și tu, că pe mine poate nu mă cred!) Manuela, poemul mi se pare bine construit, poate prea cu migală, de parcă ai vrea să nu ți sau i se reproșeze ceva, dar sunt sigur că, dacă i-ai fi lungit un pic lanțul, s-ar fi descurcat mult mai bine. Nu pot să nu observ faptul că a generat reacții, și, dacă sunt și nemulțumiți, înseamnă că „gândurile tale necuviincioase și dorințele”, probabil la fel și-au atins scopul! Deja Ana draga de ea, arde!))

Ana : ce bine ar fi fost dacă te tămâiai! 

[Manuela Munteanu]

Nu, n-am să scriu niciodată la comandă, cel mult la rugăminte, iar atunci n-aș scrie despre mine. Este o autentică trăire, dar fiecare simte în felul său. De aceea suntem diferiți. Acum îmi este clar că și pasiunea este privită diferit. Eu o găsesc potrivită și cu gingășia,  și cu alintul, și cu ,,focul și para". Mulțumesc pentru comentariu, doamnă Vasilisia!

[Manuela Munteanu]

Doamnă Nuța Crăciun, eu am perceput dezamagirile ca fiind aducătoare de magie pentru că întotdeauna presupun o transformare, iar modul meu de a simți, filtrul sufletului meu nu reține amărăciunea. N-ar fi greu de închipuit un ,,calvar al dezamăgirilor", dar n-ar fi pe calapodul sentimentelor mele. Cât privește acel ,,cui", cred că este cel mai potrivit de a lega ,,pironirea" cămășii pe piele cu ascuțișul amintirii vechilor dezmierdări. Cu prețuire pentru vizită și cuvinte, vă mulțumesc!

[Vasilisia Lazăr]

Nici eu nu am simțit fiorii aceia pe care o poezie de genul acesta ar trebui să-i transmită. Mie mi se pare forțată, scrisă parcă la comandă, și nu o poezie care curge firesc în urma unor trăiri autentice. Dar poate mă înșel. Și nu vreau să fie supărare. Unele poezii din urmă chiar m-au impresionat.

[Manuela Munteanu]

Așa am dorit-o eu, doamnă Ana Cîmpeanu, somnoroasă, leneșă și alintată la început. Doar să sugereze pasaje erotice ale trecutului, cu lentoarea tipică amintirilor (parfum, degete, cămașă), pentru ca doar în final să arate pulsațiile vieții, dublate de neputința de a uita, amintirea fiind devorată iar și iar, în fiecare zi. Din punctul meu de vedere este o poezie pasională, chiar dacă doar ultima strofă are o mai mare exuberanță. Cu toate acestea,  nu trebuie să vă cereți scuze. Aceasta este ,,meteahna" poeziei moderne. Poate fi percepută în mod diferit. Vă mulțumesc pentru opinii, sugestii și apreciere! Cu drag de vizită. 

[Nuta Craciun]

Un miraj al eroticii dincolo de lumea tangibilă, reală,  unde iubirea devine un vis mereu posibil prin arta cuvântului.

Nu mi-a sunat de tot bine ”magia dezamăgirilor”, parcă dacă e dezamăgire nu poate fi magie, în interpretarea mea și ”dogoritorul cui al trecutelor dezmierdări ”, aș înlocui ”cui” cu altceva. 

În rest o melancolie poate puțin cam prea declarativă, care privește totul în freamătul retrăirii, în ceasul unei aduceri aminte.