Cămașa ta, amintirea ta

[Manuela Munteanu]

Da, încă mă mai gândesc la tine
și la toată magia dezamăgirilor
noastre, iubite al meu, nemaivăzut!

Nu-i așa că este minunat
parfumul acesta de iasomie,
singurul moft pe care îl port
pe sub cămașa ta albă?
Este ca un preludiu al amintirii degetelor tale pe clapele gâtului meu.
Ți-am pironit cămașa de pielea mea
cu dogoritorul cui al trecutelor dezmierdări,
așa... ca măcar ea
să-mi cunoască dedesubturile.

Ah! Uite cum buzunarul acesta
s-a culcat pe creasta dolofană
și zigurată a sânului meu!
A adormit, nătângul, legănat de sângele
ce-mi clocotește între
gânduri necuviincioase și dorințe.

N-are habar că va năvăli ca o jivină carnivoră,
febrilă și înfometată, ca o urgie roșie nesătulă,
neîmpăcată cu marile jumătăți de măsură
și va devora, până la ultima bucată,
amintirea ta, iar și iar, în fiecare zi...

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc pentru urări, doamnă Ana Cîmpeanu! Asemenea vă doresc.  Sănătate și succes!

[gabriel cristea]

Toți plângeau nevoie mare

- abdica regina Skay;

Ea, mofluză, de-a călare, 

ei râzând: ,,mai stai, mai stai!"

[petrut dan]

Adică, cum toate cele bune?! Vrei să spui că lași ca aceste lucruri inerente unui astfel de site să ne ''despărțească'' pentru toată viața?! Mai bine lasă serviciul!))) Vezi cum îmi dai tu dreptate, iar ești gata să te pripești!)) Și dacă renuți pentru o vreme ce pui în loc? Pe facebook, sunt numai idioți literari, iar acele likeuri pe care le-ai primi nu au nicio valoare, plus că s-ar putea să pățești ca mine, să ți se fure, pur și simplu, din munca ta și ce faci? Plus, da, iar plus că nu ai siguranța unor păreri cât de cât avizate și nici un grup de oameni cu aceleași preocupări care te apreciază și te fac să te simți valoroasă! Crede-mă, nu ai variante la acest moment, și e păcat de faptul că ai muncit pentru acest site, ai contribuit și tu, de ce să renunți pentru niște păreri care, chiar dacă nu au fost ce-ți doreai, în niciun caz nu ți-au vrut răul! Și absolut nimeni nu a dat de înțeles că ar trebui să faci asta! Ș i tu esti o pierdere pentru site în aceeași măsură in care siteul este o pierdere pentru tine, ba chiar mai mare! Cu prietenie!

[Manuela Munteanu]

Nu mai este nimic de spus, d-na Vasilisia.  S-a spus tot ce a fost elegant de spus. Mai mult de atât, nu ar fi deloc indicat. Poate doar faptul că nu este vorba despre orgoliu. Numai bine! Succes!

[Manuela Munteanu]

Îți mulțumesc din nou,  Ada!

[Vasilisia Lazăr]

Nu. Aici ne aflăm cu scopul de a dezbate și de a ne ajuta reciproc să creștem, Manuela. Nimeni nu e deasupra poeziei. Cine te-a invitat și nu știu, nu contează, a făcut foarte bine. Dar dacă ți-a spus că scopul e numai acela de a ajuta, a greșit. Suntem aici pentru a învăța cu toții. Unii de la alții. Și pentru a accepta ajutorul altora atunci când se impune. Nimeni nu le știe pe toate. Și oricum, când pleci dintr-un loc unde ai fost frumos primită și apreciată, normal e să-ți iei rămas-bun de la toți. Eu îți spun să rămâi, așa ar fi cel mai bine, dacă orgoliul e atât de mare, nu am ce face să te opresc. Sau nu ești atât de puternică să îți aperi suficient poezia? Ce să mai spun...
P.S. Nu știam că ai „revenit” pe Însemne, că ai mai fost cândva și ai plecat.

[Manuela Munteanu]

Doamne, Dan, cât ai scris!!! Apreciez și îți mulțumesc pentru aceasta! Iată că mă simt relaxată, așa cum aș fi cu un prieten la o cafea, însă, am dat azi atâtea explicații pentru o biată poezie, că acum m-am plictisit. Sper să mă ierți pentru asta. Mai bine o ștergeam (că se poartă), dar eu sunt un om asumat și-am zis că rămân pe baricade. Nu-i bai că nu a plăcut. N-ar fi pentru prima dată. Eu nu am revenit aici, pe Însemne, nici pentru a primi laude (deși m-am bucurat de ele, dacă tot le-am primit), dar nici pentru a da nesfârșite explicații. Abia de am timp să compun și să mă achit de marea responsabilitate a serviciului meu. Am revenit în urma unui apel de a ajuta, cu dorința sinceră de a ajuta. Dar și ajutorul acesta... nu se dă cu forța. Se dă cu drag și pasiune, iar atunci când nu mai este drag de a rămâne într-un loc, pleci. Este sănătos pentru toată lumea. De aceea, îți urez toate cele bune! Inspirație!

[Ada Nemescu]

Ce-am găsit aici!?

Un discurs cu pretext de poem de dragoste, scris în ritmul sângelui...

Trei pagini de comentarii și reacții diferite. Inevitabil, cititorul compară performanțele autoarei de până acum (în vers clasic) și această scriere ce nu suportă canoanele stilistice. 

Eu apreciez patosul feminin, arderea, vivacitatea....

aDa

[petrut dan]

wow, da nu pot să cred cât (ți-am scris!))) ori mai faceți un site pentru mine, ori mai faceți un site! 

[petrut dan]

Bună seara, m-am întors, am ascultat și nu o dată, mi-a plăcut, o interpretare naturală , firească, era și de așteptat doar ești autorul, și bineînțeles că știi și simți cum cade accentul ca să-i ofere ideii spațiu și timp, continuitate și valoare. Dincolo de toate câte s-au spus, părerea mea (personală, sîc!) este că, datorită ușurinței cu care scrii și a talentului incontestabil pe care îl ai și pe care nimeni nu l-a pus la îndoială, se aștepta la mai mult de la tine, deci ar trebui să privești aceste comentarii mai degrabă ca pe un reflex al faptului că ne-ai obișnuit să „salivăm” la fiecare poem al tău, iar de data asta, și iar o părere personală pe care mi-o asum, poemul care nici pe departe nu este lipsit de valoare lasă impresia că te-ai pripit când l-ai postat, nu când l-ai scris, nicidecum, cred că a fost o inspirație care nu te-a mai lăsat nici să repiri, după alte poeme în genul scris de tine și, normal, având mijloacele artistice necesare te-ai pus pe treabă!

Nimic mai frumos și de lăudat, dar eu, măcar pentu faptul că mai era un astfel de text sau chiar două în apropiere aș mai fi așteptat puțin, i-aș fi dat timpului șansa lui și poemului răgaz să mai crească, ai fi avut  și tu posibilitatea fizică să schimbi, să-l simți, să-l faci să fie și mai iubit de cititori. În ce privește postarea audio pe mine m-ai impresionat, scrii frumos și de asemenea ai o interpretare pe măsură, dar iar te-ai pripit! Știu pentru că așa sunt fix și eu și crede-mă ori am trăit cu impresia că nu sunt înțeles, ori am avut numai de pierdut literar, desigur, pentru faptul că publicul nu este nici răbdător, nici dispus să accepte orice! Și dacă simte o cât de mică ezitare sau dimpotrivă exaltare pe care nu o crede, se simte parcă trădat în așteptările cu privire la noi cei cu actul artistic și reacționează violent prin rapiditate, în general, sau, mai rău, în anumite situații care, din fericire nu există aici. Revin, poemul nu are nimic, artificialul vine din graba cu care l-ai postat în primul rând, despre cuvintele forțate putem vorbi liniștit, nu sunt nici de neînlocuit nici nu aduc vreun prejudiciu care să-i scadă valoarea, am ceva împotriva ta), adică a poemului, cum ți-a trecut prin căpușorul ăla draguț „dogoritorul cui al dezmmierdărilor”, puteai foarte bine la fel să-i dai să bea din „creasta zigurată, fără dolofană (că ne trimți la măcelărie) a sânului tău”, care este o imagine puternică, sugerează imaginea unei femei greu de cucerit, dar care cedează până la urmă, deci puteai să-i dai să bea câteva înghițituri mici de vitriol, mici ca să atenuăm nenorocirea ...asta ca o comparație între ce nenorociri poate provoca un cui și dogoritor (probabil ai vrut să nu te uite sau să te înlocuiască vreodată, deși mă îndoiesc că ar mai exista vreo îndrăgotită care să-și ademenească iubitul cu asemenea unelte sau cum să le zic scule ce țin mai degrabă de sectorul construcțiilor, și „nevinovatul” păhăriț de vitriol ce așteaptă cuminte între sânii tăi nu oricui la îndemână!)) Hai că suntem niște figuri, noi poeții, să nu-mi zici că nu-i așa că mă supăr!