Călătoria clipelor

[Vezi blog]

Îmi imaginez clipele călătorind fără mine,
lăsându-mă tânăr undeva în anii din urmă,
rugându-mă doar să le privesc
cum trag în jugul timpului, să le număr
din când în când, să le încalţ cu păcatele mele,
multe la număr,
aşa trec mai uşor prin nopţile veşniciei
fără să lase riduri prin cuvinte
îmi imaginez o poartă fără prag între două ziduri fără
vârstă, fără tinereţe
mai am cheia tăcerilor, se potriveşte
la orice încuietoare, doar că trebuie
învelită cu tristeţe, uneori veselia îi dăunează,
fierarul care a făcut-o s-a sinucis
din dragoste, fericirea l-a împins spre păcat
mi-l imaginez căzut lângă poartă
cu toate şoaptele împrăştiate-n ţărână,
pragul rupt şi nici-un urmaş lăsat la
fierăria iubirii, o singură cheie
agăţată de toarta unei lacrimi,
încerc să-mi imaginez cum ar fi dacă
oamenii nu ar lacrima niciodată
poarta ar putea fi deschisă cu un zâmbet?

[Vasilisia Lazăr]

Frumoasă poezie!

Oare ce-ar fi viața fără lacrimi? Am mai prețui bucuria? Nu cred.

[x]

Multumesc din suflet tuturor pentru popas, lectura si comentarii!

Cu pretuire!

[Chris]

Melancolic şi frumos! :))

[Ion Lazăr da Coza]

și nici-un urmaş lăsat > și nicio calfă lăsată la

Superbă poezie!

da Coza

[Sofia Sincă]

Foarte interesant textul tău, George! Deşi tristă, introspecţia visează la viaţa care putea fi, mai puţin umbroasă, la acea cheie a bucuriei, departe de tine sau încuiată între ziduri înalte, fără copie, deoarece ''fierarul care a făcut-o s-a sinucis''.

Interesant şi plastic scrise sunt ultimele două versuri.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!