înainte de-a locui pupila

 

 

îmi ceri să te-nvăț despre infinit 

eu râd și-ți vorbesc despre epopeea bobului de rouă

cei botezați în lacrima zorilor

pot construi

balustradă pleoapelor

de pe ele copiii vor balansa picioarele și vor înnoda zmee

credințelor liliachii

zenitul stochează visele nescrumite încă

în sângele vântului

 

înalț catedrale la marginea gurii tale flămânde

nu-i suficient doar o mușcătură de cer

să rotunjești tălpile pentru o alunecare perfectă

printre cilii secundei

 

în țipătul albatrosului

setea de-a știi cum se-nvârte galaxia în tine

aduce jurnalele celeste

la zi

 

păsările potențează  caligrafii noi văzduhurilor

 

s-au scuturat din geană

precum o toamnă roditoare scăpată din lesa ploii

mâinile soarelui au frământat îndelung

esențele

în carnea ta friabilă

 

din ochiul furtunii îmi ceri insistent să te-nvăț despre infinit

 

viața țâșnește șuvoaie din fantele inimii

negrele vânturi ale destinului

nu pot să-i sfâșie velele

nici valurile să-i înghită oceanul

 

mă iartă că nu știu decât să strâng armonică metafore lichide

 

râd copilărește oglinzii din pupila zenitului

palma-și deschide ferestrele

din partea cealaltă timpul îmbracă strălucitor

credințele

 

chipul tău scufundă soarele

 

 

Vizualizări: 188

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Septembrie 20, 2016 la 3:16pm

Augusta, o plonjare în dumnezeul din tine înseamnă suprarealism cosmic de esența cea mai pură!:))) Atât de rar ne ”vedem” dincolo de simțuri! 

Cu drag

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Septembrie 20, 2016 la 3:12pm

Mulțumesc de vibrație, Corina!

Cu drag

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Septembrie 20, 2016 la 12:06pm

Așa e Ioane - tu m-ai citit perfect! Mă chinuie remușcările pentru fiecare clipă pe care n-o râd universului! Îmi pare că i-am strivit magia fără căptușeala zâmbetului!

Cu drag

Comentariu publicat de Chris pe Septembrie 19, 2016 la 5:19pm

Tablou după tablou, suprarealism maxim. Citit sau mai bine spus "văzut" cu multă plăcere.

Comentariu publicat de Corina Militaru pe Septembrie 19, 2016 la 4:06pm

Foarte frumos! :) Am citit cu drag!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Septembrie 18, 2016 la 10:45pm

Citabilă e toată poezia. Totuși, acest vers te definește cel mai exact (părerea mea!):

râd copilărește oglinzii din pupila zenitului

da Coza

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Septembrie 18, 2016 la 6:16pm

Și când zenitul e-al propriei ființe ne-aduce și înălțarea!

Îmbrățișări!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Septembrie 18, 2016 la 3:32pm

O călătorie prin zenit aduce lumină în suflet!

Mulțumiri, cu drag!

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Septembrie 18, 2016 la 11:14am

Grație Gabriela! 

Cu drag.

Comentariu publicat de Ioniţă Gabriela pe Septembrie 18, 2016 la 10:15am

ADMIRAȚIE!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum ninge la mijloc de vară a utilizatorului Amanda Spulber
cu 9 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Casa cu Lei a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 22 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Casa cu Lei a lui Ariana Zburlea
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog Eternitate a lui Corneliu Neagu
ieri
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stâncă și eternul a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
ieri
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog …se-nclină spre-ntunericul nopții a lui Maria Mitea
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ETERNITATE a utilizatorului Corneliu Neagu
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog ETERNITATE a lui Corneliu Neagu
ieri
Vasilisia Lazăr commented on Ada Nemescu's status
ieri
Ada Nemescu a postat o stare
"Felicitări, Lisia! Bine ai revenit!"
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Redivivus a utilizatorului Costel Zăgan
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Redivivus a lui Costel Zăgan
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum ninge la mijloc de vară a utilizatorului Amanda Spulber
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Cum ninge la mijloc de vară a lui Amanda Spulber
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog flash-uri de duminică a utilizatorului Vasilisia Lazăr
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog flash-uri de duminică a lui Vasilisia Lazăr
ieri
Postare de log efectuată de Corneliu Neagu
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog …se-nclină spre-ntunericul nopții a utilizatorului Maria Mitea
Vineri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vindecare iluzorie a utilizatorului Monica Pester
Vineri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog …se-nclină spre-ntunericul nopții a lui Maria Mitea
Vineri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor