în toamnă am gustat tristețea
și am simțit un mormânt.
furată de vânt în rafale prăfuite
am gustat fericirea
și-am simțit inimioare bătând
în amarul vieții.
apoi m-am privit în oglindă
și am simțit un dor nebun
după ani și ani tot ți-am bântuit sufletul
și te- am căutat cu privirea printre stele
să te cert
cum de ți-ai lăsat iubirea
în deșert?
Adaugă un comentariu
Mulțumesc pentru încurajare și timpul acordat, d-le Corneliu.
Versuri adolescentine, cu sentimente de fericire și tristețe amestecate în creuzetul eului liric care încă își caută împlinirea. Va veni cu siguranță!
Mulțumesc, Ada! Am vrut să împărtășesc cu voi gândurile mele.
Atât de-amar!
încât pelinul, parcă-i dulce când îl sorbi
într-o viață, care val
seamănă cu norii, orbi?
Cum să fii?! cum să suporți
azi tristeți ce bat la ... porți...
Foarte tristă poezia încât m-a prins între amaruri...
aDa
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE