Aceleaşi clipe dragi

[Vezi blog]

Aceleași clipe dragi stau dincolo de mine
Privindu-mă sfios din alt trecut,
Ca un apus stingher căzut peste coline
Punând pe fruntea zilei ultimul sărut.

Din timpul nostru jumătate stă-n apus
Și toate devin umbre când stelele se-aprind,
Învăluind uitarea cu tot ce nu ne-am spus
Când îngerii din vise în brațe ne cuprind.

Atât de simpli suntem când viața se destramă
Și-ncep să lăcrimeze icoanele-n altar,
Mirați că veșnicia sculptată într-o ramă
Se-arată-n chip de zână din ce în ce mai rar.

Și toate mor cu noi, și toate-ajung uitare
Când țărmul e lovit de vânturi și talaz,
Și nu știm câte clipe rămân la fiecare,
Să strălucească-n lacrimi și-n riduri pe obraz.

[Antonella Mocanu]

Aceeasi delicatete si finete a sentimentelor intr-un vers clasic plin farmec.

Bucuria lecturii!

Aprecieri!

[Ion Lazăr da Coza]

Şchiopătează, zic eu, versul cinci. O sugestie:

Din timpul nostru jumătate stă-n apus > Din timpul nostru candid, jumate stă-n apus

Răsfăţaţi suntem de poemul tău.

da Coza

[Sofia Sincă]

''Aceleaşi clipe dragi'' în compania aceloraşi versuri foarte dragi, în compania aceluiaşi parfum de vers clasic, romantic, vrăjit.

Cu plăcerea textului, Sofy!

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Ultimele două strofe superbe. Primele suferă puţin-puţin d p d v prozodic.

Reverenţă, Poetule!