Ars poetica II

[Ion Lazăr da Coza]

 

Am uitat, mamă,

Am uitat

Să mă rog

Înainte de culcare

             așa cum blând mă învățai

 

Și totuși visez alb

 

Unii spun că am conștiința curată

Alții că nu am deloc…

 

Nirvana, tu,

Înspre purificare,

Mai vreau să ard, un timp,

Pe rugul înălțat de cuvinte.

[Ion Lazăr da Coza]

Asta să ne dorim cu toții, Rodica - o transfigurare cosmică, esențială.

[Ion Lazăr da Coza]

Așteptam cu teamă sentința ta, Gina.

[Ion Lazăr da Coza]

Draga mea Lisia, mulțumesc pentru cuvintele tale și pentru dar!

[Ion Lazăr da Coza]

Mihaela, încântat și onorat mi-s de prezența ta pe această pagină.

[Sude Emil Iulian]

în poezie sunt atâtea etape, atâtea ziduri de spart, de la un cuvânt lângă un cuvânt până la a fi trăitor de poezie, de la descriptiv până la a închide cercul unei idei şi dincolo de cerc să nu se poată depăşi ascultarea poeziei iniţiale, aşa şi cu 

ars poetica 2,o nouă etapă , un nou isihasm poetic, de-am fi ştiut la tinereţe ceea ce ştim acum Nirvana era mai aproape sau poate că e  prin poezie, o vom găsi

[Chris]

Cea mai bună dintre purificări! :)) Şi totuşi fiecare visează cum îşi ştie conştiinţa! :))

[Gabriela Grădinariu]

Sunt sigură că Dumnezeu, chiar refuzat de tine, a întins  mână asupra ta. Dovezile sunt Lisia și harul tău nemăsurabil!

[lecu rodica]

Emotia artei poetice nu provine din amintirile copilariei ,ci din a trai o,, baie de foc'',cum ar spune Cioran,a simti in fiinta ta o ardere interioara si o caldura totala,a fi tu insuti un fulger,o scinteie prin care se produce purificarea...si nu pot sa nu reproduc magicile sale cuvinte:,,focul pe care l-as pune eu acestei lumi n-ar aduce ruine,ci o transfigurare cosmica,esentiala''

[gina zaharia]

Rugul înălțat de cuvinte e al tău, da Coza!  Flacăra e atât de adevărată...

Prețuire!

[Vasilisia Lazăr]

Poezia adevărată este de sorginte divină și inspirația trebuie primită cu smerenie. Dacă vreau poezie adevărată, știu că la tine găsesc. Admirație,

„Isihia, Isihia 

din tine se naşte

cu adevărat poezia

trebuie să arzi mult

pe rugul tăcerii

să duci cărbune încins 

apoi să te aşezi credincios

în cuvânt 

şi să ştii să aştepţi 

ţi se va trimite glas subţire 

de vânt

ca să trăieşti

fără vânt cărbunele moare

când vine glasul 

trebuie să nu dormi 

ci să-ţi scoţi smerit sandalele 

din picioare

abia atunci eşti gata s-asculţi

abia atunci vei face 

ce ţi se spune 

aşa se scrie poemul 

când fiecare cuvânt

a devenit rugăciune.”

           (Theodor Damian)