Nu sunt poet...

[Camelia Ardelean]

Nu sunt poet, cel mult un trubadur

Al zărilor foșnind arar sub pleoape,

Un rătăcit pe-al sorții abajur,

Ce-și ia răgaz din lună să se-adape.

 

Nu sunt poet, ci un refugiat

Pe marea găzduită de foneme,

Din timp în timp, la nori afiliat,

Îmi dezvelesc azurul prea devreme.

 

Sunt un golumb ori poate-un albatros,

Când zborul mi-e votiv, ce mai contează?

În orologiul meu de vânturi ros,

Tic-tacul se apropie de-amiază.

 

Cu astrolabul vechi la purtător

Și mintea împânzită de menhire,

Mi-am semănat noi vise pe ogor,

Sperând cândva să recoltez safire.

 

Nu sunt poet, de patimă exult,

Din paradigme mi-am făcut un cult...

[Vasilisia Lazăr]

Recunosc că de vreo două ori m-ai trimis la dicționar, mai mult pentru a mă autoverifica.

Nu prea am înțeles sensul lui „votiv” aici.

mehnire?

Ba ești POET(Ă)!

[Valeria Merca]

Fac o analogie cu prima mea poezie, scrisă prin clasa a IV-a, în care îmi exprimam dorința de a deveni...  poet, atât cât îngăduia mintea unui copil de zece ani să viseze. 

Poezia ta, care are ca titlu o propoziție negativă, infirmă această constatare.

Drag popasul

 

[Ana C. Ronescu]

Parafrazând, nimeni nu e poet în limba lui... dar câtă poezie-n urechea ce ascultă:

„Pe marea găzduită de foneme,

....

Îmi dezvelesc azurul prea devreme” !

[Ion Lazăr da Coza]

Sigur nu ești poet - ești poetă!

Paradigmatoasă poezie!

da Coza

[Sofia Sincă]

Ești un poet drag nouă, formată în parte aici, pe ogorul nostru. Aici puțin, mai mult, sentimental, dar ești!

Admirativ,

Sofi

[Nikol MerBreM]

Mie mi se pare că sunteți poet şi că deja "recoltați safire" :)!