Credință de mi-ai da

cât este bobul de nisip,

dar încă-un pic,

asemăna-m-aș viermelui de borangic.

 

Nu ar fi nimeni să m-audă,

cu Tine

ce am pus la cale-n crisalidă,

cu ușa zăvorâtă la altar,

vecin cu-n clopot negru de agudă.

 

N-aș zice muntelui

să-și ia de gât

și să-și trântească marea

de pământ,

ci dimpotrivă mării i-aș cerși

prin frigul nopții să-Ți strecoare,

până la mreaja mea de borangic,

ziorul revederii și cărarea.

 

Cum aș putea credință să îți cer?

Ursita dunei, soarta de pustiu,

cămilei i-este scrisă pe cocoașă,

așa cum nopții,

îi cunoaște

ascunsa cheie

untdelemnul.

 

Trei nopți Ți-ai tălmăcit aripa,

ca mine-n paraclisul de gogoașă,

de-aceea îți cerșesc

un împrumut de taină ca să scriu

despre pecetea ce-a-nflorit-o lemnul.

 

De ce mă-ntrebi de cred?

Și-a treia oară?!

Tu care ești Iubirea,

nu știi că Te iubesc

chiar dincolo de moarte?

 

Am pus la cină

tot ce-am găsit prin inima-mi săracă

merinde mai aleasă.

Nu trece mai departe!

Intră,

gustând din  vinul de pe masă

și frânge-mi tot frământul, prima oară,

în pâine dătătoare de lumină.

 

Pe-afară,

ziua se pleacă

și se face seară...

Vizualizări: 135

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Corina Militaru pe Iunie 23, 2015 la 1:22pm

Minunat! :) Admirație!

Comentariu publicat de Agafia Drăgan pe Iunie 23, 2015 la 11:34am

Admiratie!

Comentariu publicat de Elena Mititelu pe Iunie 23, 2015 la 10:29am

Minunate versuri prinse-n rugă!

O încântare, un îndemn spre meditație!

Prețuire,

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iunie 23, 2015 la 9:54am

Poezie și rugă extrem de impresionante. Bună de a descărca sufletul de egoism, minciună sau sete de putere, de a-l limpezi și de a-l încărca prin credință cu frumos, candoare, efemeritate, apropiere dintre cadrul uman și cel divin. Și de a le dărui.

Cu plecăciune, maestre!

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

ADA NEMESCU - poetă

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magic a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fundal a utilizatorului IOAN stoian
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Fundal a lui IOAN stoian
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de IOAN stoian
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magic a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magic a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nebun cu memoria lacrimilor a lui x
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Ploaie fără preaviz a lui C.Titi Nechita
cu 9 ore în urmă
Lui Georgeta Nedelcu i-a plăcut discuţia Minuni a lui violetta petre
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog ținută de seară a lui petrut dan
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de C.Titi Nechita
cu 12 ore în urmă
Dacu a contribuit cu răspunsuri la discuţia O întrebare a utilizatorului Dacu în grupul FILOSOFIE, MAXIME, CUGETĂRI, PROVERBE, GÂNDURI...
cu 14 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia O întrebare a utilizatorului Dacu în grupul FILOSOFIE, MAXIME, CUGETĂRI, PROVERBE, GÂNDURI...
cu 20 ore în urmă
Ada Nemescu s-a alăturat la grupul utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 20 ore în urmă
Dacu a adăugat o discuţie la grupul
cu 21 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În căutarea cuvântului multidimensional a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Trece viața a lui BOTICI GABRIELA
cu 22 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 23 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În căutarea cuvântului multidimensional a utilizatorului BOTICI GABRIELA
ieri
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog În căutarea cuvântului multidimensional a lui BOTICI GABRIELA
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor